„Marele bluf chinezesc”. Cum a ajuns China cel mai mare exportator din lume și societatea favorită a globaliștilor

Dacă Uniunea Sovietică era un colos cu piciorul de lut, China este un dragon de hârtie. Aceasta este concluzia la care ajunge Thierry Wolton în cartea sa „Marele bluff chinezesc. Cum ne vinde Beijingul revoluția sa capitalistă”.

Jurnalist, scriitor și istoric, dar și profesor la École Supérieure de Commerce din Paris, Thierry Wolton crede că e greu să vorbim de un miracol chinezesc, chiar dacă recunoaște pregresele țării: China construiește, în fiecare an, 500 de milioane de metri pătrați de clădiri, producția a crescut de 10 ori în treizeci de ani. Este țara cu cele mai multe linii telefonice și telefoane mobile din lume; este în creștere la nivel mondial prin producția agricolă și de oțel, energie electrică, ciment, cărbune.

Fabricatul din China invadează planeta, așa cum au făcut-o pe vremuri cei din Anglia și Germania. Ca atelier mondial, China produce 30% din aparatele de aer condiționat, 50% din vitamina C, 70% din jucării și 85% din tractoarele din lume. Este cel mai mare exportator mondial de telefoane mobile, calculatoare, camere digitale etc. Și, totuși, spune Wolton, privită de aproape, China rămâne o țară din lumea a treia. În realitate, numai 150 de milioane de chinezi beneficiază de creșterea economică, o picătură de apă într-un ocean. În plus, țara exportă atât de mult pentru că piața internă este prea slabă pentru a absorbi producția, ceea ce face ca economia să fie extrem de dependentă de situația internațională și de investițiile străine. De altfel, cele mai importante companii din țară sunt toate proprietate de stat.

Lenovo este deținută în proporție de 65% de guvern prin intermediul Academiei de Științe, producătorul de automobile SAIC are ca acționar principal orașul Shanghai. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că managementul e deseori apanajul vechilor familii comuniste.

Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a luat o decizie crucială

Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde

Așa-zisul „miracol economic“ se bazează pe hacking, mărfuri contrafăcute și de calitate îndoielnică. Aproape 60% din exporturile țării sunt, de altfel, efectuate de companii străine. Și acest lucru nu se va schimba, având în vedere slăbiciunea fondurilor alocate cercetării și dezvoltării, atât de întreprinderi, cât și de guvern.

Astfel, China deține doar 0,3% din stocul de brevete mondiale și două treimi din brevetele depuse în țară aparțin străinilor... În China domnește corupția, libertățile sunt inexistente, iar prăpastia care separă cele mai bogate familii de clasele sărace crește de la an la an. O analiză dură și, cel puțin în parte, nedreaptă. Dar Thierry Wolton are argumente plauzibile. Conform scriitorului francez, comunismul chinezesc, aparent convertit la capitalism, ascunde un imperiu aflat în mâinile unui pumn de familii comuniste care controlează totul și fac o propaganda demnă de cele mai bune școli de marketing din lume, dovadă că liderii chinezi și-au învățat lecția după prăbușirea Uniunii Sovietice. În spatele fațadei strălucitoare se află însă lucruri teribile. Mii de oameni sunt condamnați la moarte și executați în fiecare an. Pe acest fundament cumplit, China a devenit cel mai mare exportator de organe din lume. Chinezii de rând nu se pot mișca liber în țara lor, trebuie să obțină un pașaport intern, creat de Mao și numit hukou, care este, în funcție de locul de origine, urban sau rural. Acest pașaport determină drepturile și statutul persoanei. De exemplu, un agricultor care vine să lucreze în oraș devine un cetățean de clasa a doua, deoarece nu deține un hukou urban. Nu poate avea acces la îngrijire sau educație. Angajatorii îi pot impune orice salariu și orice condiții de muncă. Dincolo de considerațiile și concluziile lui Wolton, dezvoltarea economică a Chinei este salutată cu urale în multe colțuri ale lumii. Nu numai de foști comuniști, ca Ion Iliescu, ci și de rechini ai finanțelor și progresiști, precum George Soros. De altfel, recent, președintele chinez a fost aplaudat în picioare la Forumul de la Davos... Să fie un semn al succesului Beijingului, sau globaliștii vor să instaureze și în Occident un model asemănător? O societate egalitară (la bază) în care marea masă este condusă discreționar de o elită politico-financiară imuabilă, care nu are de ce să-și facă griji că votul popular ar putea să o clintească de la putere. Nu strâmbați din nas, modelul chinezesc este cealaltă față a progresismului globalist. Și dacă, totuși, viitorul cu ochi oblici vi se pare atrăgător, nu uitați că Mao a ucis mai mulți oameni decât Stalin.