Simona Halep are o nouă șansă ca să redevină lidera tenisului mondial. La ce turneu ar putea realiza românca marea performanță

Simona Halep are o nouă șansă ca să redevină lidera tenisului mondial. La ce turneu ar putea realiza românca marea performanță

Simona Halep ar putea să urce pe primul loc al ierarhiei mondiale după turneul de la Stuttgart (Germania). În prezent, constănțeanca se află pe locul 2 WTA.

Simona Halep a reușit, după turneul de la Miami, să urce de pe poziția a 3-a pe cea de-a 2-a. Românca a ratat șansa de-a redeveni lideră, pentru că n-a trecut în sferturile de finală de Karolina Pliskova (Cehia), scor 5-7, 1-6, în condițiile în care calificarea în semifinale i-ar fi adus locul 1 WTA. Simona Halep va putea să atace din nou primul loc mondial în timpul turneului de la Stuttgart (Germania). Anul trecut, ea a ajuns în sferturile de finală și acum are de apărat 100 de puncte. În timp ce japoneza Naomi Osaka și cehoaica Petra Kvitova n-au luat startul la Stuttgart în 2018. Osaka, lideră WTA; nu va evolua la Charleston, așa că va pierde 55 de puncte. 

La Stuttgart, Halep are nevoie de unul dintre cele două scenarii pentru a urca pe prima poziție a clasamentului.

 - Constănțeanca ajunge în finală. Ea va avea nevoie ca Naomi Osaka să fie eliminată în primul tur și ca Petra Kvitova să nu câștige întrecerea.

 - Simona Halep câștigă turneul. În cazul ăsta, ea va avea nevoie ca Naomi Osaka să nu prindă finala.

Următoarea a apariție a Simonei pe teren se va produce la Rouen, la meciul de Fed Cup dintre Franța și România. „Antrenorul a decis mereu echipa și a făcut-o foarte bine, ne adaptăm deciziilor. Eu sunt concentrată pe ceea ce am de făcut, adică să câștig punctele pentru țară. Atmosfera din lot, dintre noi, fetele, a fost minunată data trecută, așa că sper să fie la fel și acum”,a declarat Simona.