Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Combaterea dezinformării în contextul europarlamentarelor, temă principală

Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Combaterea dezinformării în contextul europarlamentarelor, temă principală

Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Combaterea dezinformării în contextul alegerilor pentru Parlamentul European este una dintre temele pricipale care va fi dezbătute, alături de relațiile externe ale Uniunii Europene.

De asemenea, tot joi, șeful statului va participa la Conferinţa anuală transatlantică organizată de Camera de Comerţ Americană din Uniunea Europeană (AmCham EU). Iohannis a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, că va puncta importanța cooperării dintre NATO și UE pentru dezvoltarea prosperității și a libertății pentru cele două continente.

Combaterea schimbărilor climatice, retragerea Marii Britanii din UE și situația economică actuală sunt doar alte subiecte importante care vor fi dezbătute cu ocazia reuniunii Consiliului European. Pentru a fi reduse efectele nocive ale schimbărilor climatice, în cadrul întrunirii vor fi propuse măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Din punct de vedere economic, discuțiile despre piața unică se vor concetra pe digitalizarea în contextul provocărilor tehnologice și de securitate.

„Preşedintele României va sublinia că obiectivul comun este acela de a se evita o retragere dezordonată a Marii Britanii din Uniune, iar ţara noastră, în calitatea de Preşedinţie la Consiliul UE, va acţiona pentru finalizarea pregătirilor pentru orice scenariu posibil legat de procesul Brexit. În acest context, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea menţinerii unităţii UE27 în cadrul acestui proces”, potrivit Agerpres.