Alarmă! Băile Imperiale ”Neptun” se prăbușesc I VIDEO

Alarmă! Băile Imperiale ”Neptun” se prăbușesc I VIDEO

O parte importantă din acoperişul Bărtilor Imperiale ”Neptun” din Herculane, s-a prăbușit, după ce aceasta a fost lăsată în paragină de ani buni. Arhitecți din Timișoara, care au demarat un proiect pentru salvarea monumentelor din Herculane, trag semnalul de alarmă și explică faptul că nici municipalitatea și nici Ministerul Culturii nu s-au implicat, cu atât mai mult cu cât, pro bono, le-a fost pus la dispoziție un proiect profesionist de intervenție.

”Pentru echipa Herculane Project este un devărat șoc. Zone care erau prioritatre în proiectul nostru tehnic s-au prăbușit. Este vorba despre structura şarpantei de la o intrare secundară şi zidul structural de sprijin, din spate. Şarpanta turnului este grav avariată. Acum pericolul public este iminent şi aş recomanda ca lumea să evite zona, până la consolidare. De acum, ploaia si zăpada vor produce daune şi mai mari. Am semnalat această situaţie şi administraţiei locale şi am încercat să aflăm răspunsuri în ceea ce priveşte dreptul de superficie, dar şi în ce fază se află împrumutul pentru a pune în siguranţă această clădire. Am solicitat în scris să primim răspunsuri, pentru că suntem aici ca să ajutăm comunitatea. E foarte important să găsim o soluţie”, a menționat Oana Chirilă, de la Herculane Project, pe pagina de Facebook a proiectului.

Încă din 26 aprilie 2018, administrația orașului avea proiectul tehnic pentru intervenție în regim de urgență pentru punerea în siguranță a Băilor Neptun. Acesta a fost realizat și dontat gratuit de arhitecții timișoreni. ”Am lucrat aproape 9 luni la acest proiect cu specialiști care au lucrat pro bono, iar serviciile pe care le-am primit gratuit de la firme specializate au fost numai datorită faptului că Herculane este un loc extrem de valoros. Din deviz a reieșit necesitatea unei sume de 485 000 lei (100 000 euro). Administrația nu-i avea pe toți. Am început atunci o campanie online pentru strângerea de fonduri. Le mulțumim tuturor celor care au donat pentru Băile Neptun, dar tot nu era îndeajuns - strânsesem 550 euro și undeva la 1700 lei. Atât s-a donat, deși mediatizasem subiectul Băilor foarte mult. Mulți dintre voi ați fost sceptici și v-ați întrebat de ce să donați pentru un monument unde regimul de proprietate este atât de încurcat, întrebare extrem de validă și astăzi. 

Atunci, am semnalat spre administrație acest fapt, iar ei și-au asumat inițierea procedurii pentru accesarea unui împrumut care viza mai multe lucrări, nu doar cea de la Neptun. Momentan nici administrația nu are un răspuns final dacă va fi sau nu aprobat acel împrumut, fiindcă din păcate au multe datorii din fosta administrație. 

Între timp, am făcut o cerere pentru a primi autorizația în regim de urgență. Fiindcă situația juridică era și este complexă, administrația și-a asumat necesitatea acordului celor doi proprietari ai terenului, acord care nu a venit nici astăzi din varii motive. - Noi acum, vom iniția din nou acest dialog, cu speranța că în urma ultimelor evenimente, îl vom primi. - Dar văzând că nu avem nici o șansă, am discutat din nou cu administrația locală - atunci a apărut ideea dreptului de superficie pe teren, drept pe care doreau să îl dobândească în Instanță. Asta se întâmpla în vară. Acum așteptăm un răspuns clar cu privire la stadiul în care se află acest proces. 

Lucrările ce trebuiau să fie gata în toamnă nici nu au început, și este dureros pentru noi ca echipă să vedem că deși muncești enorm, faci eforturi uriașe, ba chiar renunți la avea un job pentru a ajuta aceste monumente, totuși te lovești de un zid constant”, a mai explicat Oana Chirilă.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News