44 de ani, o privire iscoditoare, pitită îndărătul unei perechi de ochelari impozanți, cățărată pe vârful nasului și de-un bob zăbavă, în creștetul capului, șuvițe de păr cândva de un negru aprins. E molcom la vorbă și sfârlează în buricele degetelor neastâmpărate care nu prididesc să pipăie textura materialului din care, nu peste mult timp, va ieși o mândrețe de încălțări cum „n-a văzut Parisul”. Îl cheamă Eduard Olteanu și este singurul pantofar din România care se pricepe, ca nimeni altul, să îmbătrânească cu zeci sau mii de ani, după vrerea clientului, orice articol de încălțăminte proaspăt scos din fabrică. Pantofarul vedetelor de film!

Pe Eduard Olteanu l-am găsit acolo unde își petrece cea mai mare parte a zilei, dar și însemnate ore din noapte: în micul său atelier din buricul Bucureștiului, în zona Timpuri Noi, la o azvârlitură de băț de cheiul Dâmboviței.

Stătea aplecat asupra unei perechi de ciubote, la o primă vedere, de vârstă matusalemică. Nimic mai fals, așa cum aveam să aflu foarte curând. Ei bine, respectivele cizme, despre care eram gata să pariez că fuseseră încălțate de Napoleon în persoană, se născuseră cu mai puțin de jumătate de oră în urmă nicăieri în altă parte decât în mica încăpere de alături, acolo unde vreo trei flăcăi cu mâini năzdrăvane și un spiriduș de fată cu ochi de peruzea tăbăceau de zor pielea, o coseau sau întindeau pe calapoade, o bocăneau ușor cu vârful ciocanului special de cizmărie, pentru ca într-un final să îi dea forma unui superb pantof ultramodern.

„Sunt pentru actorul principal dintr-un film istoric ce urmează să fie turnat anul viitor în România. E o comandă pe care am primit-o recent de la Castel Film, studioul din România care încheie cele mai multe parteneriate cu case de producție uriașe din Vest sau din SUA”, mă lămurește, din vârful limbii, Eduard. Mai freacă puțin cu o cârpă soioasă, cu un soi de blândețe, vârful botinei, apoi se oprește din lucru. Ridică cizma în dreptul ochilor și o contemplă satisfăcut. „Gata! Acum ne putem așterne la povești”. Și o facem în tihna ceasului târziu și a vorbelor iscusite despre lumea unică a pantofarului care a făcut o carieră uluitoare din patinarea unui banal pantof de secol XXI.

„Eu îți dau cizma nounouță, iar tu o faci veche de 150 de ani. Te bagi?”

„Cu vreo 18 ani în urmă, unul dintre amicii mei de atunci, nea Dinu, fost cizmar de lux pe vremea lui Ceaușescu, mi-a propus să-i stau alături într-un proiect mai puțin obișnuit. Era făuritor de încălțăminte pentru Fondul plastic, iar de curând pusese mâna pe un contract mare cu o casă de filme. Trebuia să le facă actorilor, care jucau în tot felul de pelicule, încălțări”, își începe el tărăgănat povestea.

„Edi, tată, uite care-i treaba. Un american mi-a comandat o pereche de cizme mai… speciale. Ceva de epocă. Ar trebui să dea impresia că aparțin secolului XIX. Te știu isteț și îndemânatec. Te încumeți să faci treaba asta? Eu îți dau cizma, iar tu o faci veche de vreo 150 de ani”. Așa mi-a spus, atunci, nea Dinu. Iar eu, care cochetam deja de vreo cinci ani cu meseria de cizmar, dar doar pe partea de subansamble (făceam catarame, tălpi, curele, chestii d-astea), nu am stat pe gânduri și am zis da. Așa a început totul!”, mărturisește Eduard despre momentul zero al carierei sale. Nu una, ci 2.400 de perechi de cizme a „patinat” (termenul îi aparține lui Eduard Olteanu și presupune, așa cum singur mărturisește, modificarea aspectului exterior al încălțămintei printr-un procedeu special, numai de el știut) în vara anului 2000, Eduard pentru producătorii celebrului film „Cold Mountain”. Din acel moment, a devenit de neînlocuit pentru scenografii și producătorii de film care își doreau să dea realism peliculelor realizate. De-a lungul carierei, a „încălțat”, așa cum singur o spune, sute de actori români, de primă mână, dar și staruri hollywoodiene. Iar produsele sale sunt, fără excepție, unicate.

Chimie, fizică, anatomie și foarte multă imaginație

„Le numesc unicate, și nu exagerez cu nimic, pentru că asta și sunt. De ce? Pentru că munca pe care o fac eu, după ce pantoful cu pricina a fost deja scos din fabrică și a ajuns pe masa mea, e echivalentul îndeletnicirii unui pictor. Cam asta sunt eu. Un fel de pictor de pantofi. Unul care nu va face niciodată un pantof identic cu un altul, după cum pictorul nu face un tablou identic cu un altul”, explică Eduard. Nu dă prea multe amănunte despre procedeul pe care îl folosește. „Secret de stat”, declamă, râzând, și se pune pe istorisit. „Nu există un procedeu standard folosit la patinarea încălțămintei. E, dacă vrei, ceva la sută chimie, ceva cunoștințe solide de fizică, anatomie, și foarte multă imaginație. Asta e ceea ce contează cel mai mult. Să îți imaginezi cum arăta sandaua, spre exemplu, pe care o purta Ahile și să îi dai viață de așa natură încât ăla care o vede să jure că e a lui Ahile”, rostește, molcom, „pictorul de ciubote”. Mărturisește, mai apoi, că se folosește, pentru a da patină încălțămintei care-i ajunge pe masa din atelier, de nisip, plastic ars sau zahăr.

 

Trei săptămâni de muncă pentru sandale de acum 1.600 de ani

„Creez un fel de pastă din fiecare. Amestec ingredientele pentru a obține culori și a modifica epiderma pielii din care e făcut pantoful sau cizma cu pricina. Procedeul e anevoios. Cea mai simplă patinare, să spunem pentru o perioadă de până la treizeci de ani vechime, îmi ia trei, patru ore de pereche. Au fost cazuri, însă, în care am muncit și trei săptămâni pentru a realiza o pereche de încălțări”, mărturisește el, pentru ca imediat să ofere și un exemplu concret. „Uite, de pildă, am făcut un soi de sandale care urmau să fie purtate într-un film despre secolul 4. Imaginează-ți cam cum ar fi trebuit să arate un dac, să spunem, încălțat. Ochiul aparatului de filmat este foarte sensibil astăzi. Se filmează, deja, în 4D ceea ce presupune detaliu amănunțit. Cum ar fi să vezi un urmaș, de atunci, al lui Decebal încălțat cu o pereche de sandale din Mall? Nașpa, nu? Eh, de aceea e nevoie ca respectiva sanda să fie supusă unor tratamente speciale pentru a arăta ca acum 1.600 de ani”, explică interlocutorul meu.

Ultima pereche de pantofi a lui Beligan

Încet, încet, discuția alunecă spre actorii care au purtat în pelicule, unele dintre ele distinse cu premii Oscar, pantofii creați de Eduard Olteanu. Primul despre care vorbește, și care l-a impresionat în mod cu totul aparte, nu se mai află, din păcate, printre noi. Asta nu-l împiedică să îl numească „Nemuritorul Radu Beligan”. „A fost un om extraordinar. În prezența lui, nu puteai să nu te simți profund emoționat. Era un om special, cald, bun și iubitor. Îți transmitea toate astea prin simpla prezență. Piesa în care a jucat și pentru care i-am creat o pereche de pantofi, de tipul celor purtați în Anglia prin anii 1932, în perioada dintre cele două războaie mondiale, a fost jucată anul trecut, la Teatrelis. Scenograful m-a sunat și m-a chemat acasă la maestrul Beligan. Era o vilă superbă, undeva pe Moșilor, plină cu biblioteci care dădeau pe afară de câte cărți aveau. Până în tavan erau rafturile și toate erau ticsite cu cărți. În viața mea nu am văzut atâtea cărți la un loc. După ce i-am luat măsura piciorului și i-am terminat perechea de pantofi pe care mi-o comandase, am ținut să mă asigur că totul e în regulă până la începutul spectacolului. I-am dus personal pantofii acasă, pe Moșilor. Am vrut să îl văd încălțat cu pantofii de la mine pe scenă. Am stat la piesă și am simțit că o parte din aplauze sunt și pentru mine. Am fost foarte mândru că maestrul purta pantofii făcuți de mine. La sfârșitul piesei, ne-am văzut încă o dată. Mi-a strâns mâna și mi-a mulțumit din nou pentru încălțăminte. Nu mi-a mulțumit pentru că era ceva deosebit la pantofii ăia, ci pentru că așa îi era felul. Așa era educat. Așa era firea lui. Să mulțumească”, își amintește Olteanu.

L-a încălțat și pe Captain America

Ultima producție Marvel, anunțată pentru primăvara lui 2019, Captain America: Avengers 4, în care eroii din primele părți își continuă seria aventurilor incredibile, se folosește și ea de pantofii lui Eduard Olteanu. Nimeni altul decât Chris Evans (foto), actorul principal care-l interpretează pe Căpitanul Americii, este cel care va purta cizmele special create de român. „Mi-a luat ceva timp să le fac. Au o formă ceva mai ciudată”, a punctat Eduard.

Printre actorii care i-au trecut pragul lui Eduard Olteanu se mai numără: Valeria Seciu, Carmen Tănase, Dana Dogaru, Florin Piersic jr., Nicolas Cage (pentru filmul „Ghost Reader 2”, turnat în România) sau Nicole Kidman (în celebrul film „Cold Mountain”, din 2003).

„Mai mare daraua, decât ocaua!”

Când vine vorba despre câștigul pe care îl are de pe urma afacerii cu ciubote, fabricate special pentru actori, Eduard Olteanu strâmbă din nas. „Nu e nici o scofală. Dacă stai să tragi linie după ce ai terminat de livrat încălțămintea, realizezi că e mai mare daraua decât ocaua. Să nu fiu înțeles greșit. Nu mă plâng de banii câștigați de pe urma meseriei a cărei haină am ales să o îmbrac. Se câștigă destul de bine, dar nu într-atât încât să te dea banii afară din casă, așa cum te-ai aștepta atunci când auzi că ai de-a face cu pantofi unicat. În plus, fiecare cizmă sau pantof în parte este lucrat manual. Este o încălțăminte specială, cum am mai spus, nu una de serie să faci câte 100, 200 de bucăți o dată și să te scoți după ce încasezi banii. Ei bine, chiar dacă este specială, și arată cum arată, total diferit de una nou-nouță scoasă atunci din fabrică, dată fiind patina pe care le-o aplic, tot nu poți să ceri prea mulți bani pe ea. La asta se adaugă și faptul că, de multe ori, volumul de muncă, raportat la realizarea cizmei și la vânzarea ei ulterioară, este mult prea mare”, mărturisește „pictorul de ciubote”

 

Steven Seagal și lăboanța cu număr 46

„Pe marele actor american Steven Seagal l-am încălțat de fiecare dată când a venit în România să filmeze. A fost suficient ca scenograful, pentru prima sa peliculă turnată la noi, să mă cheme pentru ca apoi să devin pantofarul lui favorit. În cazul său, pentru că e actorul meu preferat, am făcut și mulaje din gips, speciale. Oricum, avea laba piciorului enormă. Purta 46. Măsurile i le-am luat în rulota pe care a avut-o în România pe toată durata filmărilor pentru diferitele producții, turnate aici, în care a jucat. De fiecare dată, mi-a mulțumit pentru încălțările pe care i le-am făcut. Ba, la un moment dat, a acceptat să îmi dea și un autograf pe unul din mulajele făcute special pentru el!”, istorisește Eduard.

Creionul dermatograf al Stelei Popescu

„Întâlnirea cu doamna scenei românești Stela Popescu a fost o întâmplare ușor hazlie pe care nu o voi uita niciodată. Juca în «Coana Chirița», la teatrul care-i poartă azi numele. S-a întâmplat tot anul trecut cu vreo trei luni înainte să moară. Primisem comandă de la scenograf să realizez mai multe încățări pentru diferite personaje din piesă. Ei, și Stela Popescu era la machiaj, când eu venisem cu încălțările deja realizate pentru ceilalți din trupă. Pentru rolul ei nu primisem comandă. Ar fi trebuit să poarte o pereche, tot de ea purtată, la mai multe reprezentații. Și când a văzut că toată lumea ieșea din încăperea în care livram încălțămintea, m-a strigat și m-a întrebat dacă eu sunt cel care mă ocup de încălțămintea actorilor. I-am spus că da și a zis. «Ia-mi iute măsurile și fă-mi și mie o pereche că sunt singura care nu am». Se afla la machiaj. Tocmai se pregătea să intre în scenă pentru nu mai țin minte ce piesă. M-am fâstâcit și i-am spus că nu am la mine ce îmi trebuie pentru a-i lua măsurile. Creionul special, hârtia, trusa, centimetrul. Mi-a întins creionul dermatograf, a luat un afiș cu ea într-o piesă de pe un birou care se afla în apropiere, l-a întors pe partea pe care nu era inscripționat și care era goală, și mi-a spus. «Uite hârtie și creion, dragul meu». Și eu m-am pus pe lucru. Mai erau două zile până la reprezentație, așa că am lucrat aproape 30 de ore să îi fac pantofii”, mărturisește Eduard.