Cristoiu contra Cristoiu: Efectul "Dan Diaconescu" asupra lui Victor Ponta

Duminică, 1 aprilie 2012, profitând şi de faptul că pe întinsul patriei strămoşeşti nici un fost poliţist nu-şi împuşcase mama sau nevasta cu arma din dotare, copreşedintele USL, Victor Ponta, s-a alintat preţ de vreo oră în direct la televiziunile de ştiri sub pretextul unei conferinţe de presă.

Lângă liderul PSD, prinzând momentul când să-şi vâre persoana fizică în cadru, Daniel Constantin, zis şi Ăla Micu, a îngăimat şi el ceva.

Celălalt copreşedinte, Crin Antonescu, a lipsit. Va fi uitat nevasta să-l trezească din somn până la amiază!

Victor Ponta a făcut recent o vizită în Statele Unite. Chiar dacă a fost primit doar de consilierii consilierilor, la întoarcere a lăsat impresia că e conştient de o realitate: PSD, în fruntea căruia l-au propulsat baronii locali, nu mai e FSN-ul lui Ion Iliescu, formaţiunea în care naţionalist-comunismul îşi lăsa la baie brâul şi iţarii, pentru a-şi pune nădragi şi gâtlegău.

Altfel spus, Victor Ponta părea a fi înţeles că, în Europa lui 2012, un pretendent la jobul de premier al României nu mai poate apela la tezele dragi pe vremuri troglodiţilor din politică şi lucrătoarelor cu acul de la APACA.

Conferinţa de presă de duminică sau, mă rog, statul cu presa la taclale avertizează că ne-am înşelat.

Victor Ponta vorbeşte ca Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian şi alte cadavre vii din anul 1990.

Recenta privatizare a Cupru Min de către Guvernul Ungureanu a stârnit critici mai mult sau mai puţin justificate.

Unele – cele referitoare la secretomania din jurul contractului – nu pot fi bănuite ca ascunzând interese deocheate.

Altele, cum ar fi cele lansate 24 din 24 de ore de Mustăria de presă a lui Dan Voiculescu, ascund interesele de şacal ale patronului.

Fiind vorba de un moment cu adânci implicaţii politico-economice e normal ca liderul Opoziţiei să lanseze mustrări publice la felul în care a fost făcută privatizarea. Numai că o simplă privire asupra campaniei duse de preşedintele PSD împotriva privatizării Cupru Min te face, vorba moldoveanului, să-ţi stucheşti în sân de uimire.

Copreşedintele USL a anunţat astfel depunerea unei moţiuni de cenzură, pe 17 aprilie 2012, împotriva guvernului Ungureanu: "USL constată că mandatul premierului Ungureanu este un mandat care nu are legătură nici cu interesele României, şi se pare nici cu interesele de partid, măcar al PDL, UNPR, UDMR (...) este un mandat care are legătură cu interesele externe ale României şi care trebuie să se finalizeze, cel mai târziu, în noiembrie, prin transferul unei importante părţi, din ceea ce a mai rămas – resursă naturală şi resursă energetică a României în mâini necunoscute pentru publicul larg şi în mâini care, în mod sigur n-au nici o legătură cu interesul naţional al României (...)“

Din puţul gândirii FSN-iste

Sub titulatura de specialişti circulă prin Bucureşti, ca printr-un ospiciu în aer liber, nişte cetăţeni care te agaţă pentru a te convinge că România e noul Ierusalim al planetei, drept pentru care Marele Puteri râvnesc la ea ca la o roşcovă. Nici măcar un astfel de nebun cu patalama de istoric n-ar putea susţine, în anul de graţie 2012, un text precum cel vânturat de Victor Ponta în direct pe TV. Supunându-l minimei judecăţi raţionale, desluşim imediat câteva aserţiuni scoase din puţul gândirii FSN-iste:

a) Instalarea guvernului Ungureanu nu e rodul unui proces care ţine de democraţie, ci al unui proces care ţine de o conspiraţie împotriva ţărişoarei noastre dragi: Cea care vizează vânzarea bogăţiilor solului şi subsolului.

b) Privatizarea Cupru Min nu e o bâlbâială, ci o trădare. Guvernul Ungureanu acţionează conştient pentru vânzarea ţării.

Am crezut că vorbele lui Victor Ponta au fost întâmplătoare, provocate şi de nevoia de a vorbi o oră şi ceva, în plină zi a şaptea, lăsată de Dumnezeu şi ca răgaz al fălcilor, despre un subiect ce putea fi expediat în vreun sfert de ceas. După ce tovarăşul său de şefie, Crin Antonescu, l-a contrazis discret anunţând că Alianţa va depune Moţiune de cenzură doar în chestiunea UMF Târgu Mureş, intuind că teza Nu ne vindem ţara! asumată de FSN în 1990 nu poate fi admisă de PNL-ul anului 2012, Victor Ponta a continuat să debiteze trăsnăile sale despre conspiraţia planetară în urma căreia a fost pus în fruntea ţării un premier dispus să vândă România cu hârtoape cu tot.

Joi, 5 aprilie 2012, ajuns la Timişoara, Victor Ponta şi-a îmbogăţit zestrea de prostii spuse cu voce tare. Pretendentul la postul de premier a declarat nici mai mult, nici mai puţin că şi anchetarea lui Laszlo Borbelly de către DNA e rodul unei conspiraţii planetare împotriva Rumânicăi noastre dragi, chiar dacă Ministrul Mediului e ungur. Liderul UDMR ar fi fost astfel pedepsit, pentru că n-a dat autorizaţie de mediu în cazul Roşia Montană. Care Roşie Montană – aţi ghicit, nu-i aşa? – rămâne în viziunea lui Victor Ponta un alt exemplu de felul în care trădătorii vând străinilor bogăţiile de sub pământul păscut de Mioriţa behăindă.

Teze de partid de periferie

Astfel de teze aberante ţin de o viziune împărtăşită de o parte a electoratului din ţările UE. Corespunzător concepţiei potrivit căreia străinii vor să cumpere România pe nimic, în Franţa îşi spune cuvântul concepţia Le Pen-istă despre străinii care vor să ia francezilor jobul, iar în Ungaria, concepţia extremiştilor de dreapta, potrivit căreia străinii au interes ca Ungaria să rămînă Ungaria Mică aşa cum a forţat-o Trianonul.

Numai că în ţările Uniunii Europene această parte a electoratului îşi găseşte reprezentarea în formaţiuni ţinute la periferia scenei politice. Aceste formaţiuni sunt tolerate de democraţiile occidentale ca un rău necesar, ca un herpes care trece până la urmă de la sine.

Prin concepţia tot mai apropiată de naţionalism- comunismul urduros, Victor Ponta aduce o noutate pe continentul UE: Liderul principalului partid de Opoziţie, cu şanse de a deveni premier, susţine public teze aparţinând Extremei Drepte. Dacă ne gândim la poziţia retrogradă în cazul UMF Târgu- Mureş şi, mai ales, la tezele antisemite avansate de amicul lui Victor Ponta, Dan Şova, avem motive serioase de îngrijorare în privinţa viitorului regim USL.

PNL a renunţat la Revoluţia bunului simţ pentru a practica oportunismul politic lipsit de orice bun simţ.

PSD s-a întors la primitivismul anilor imediat postdecembrişti prin exploatarea naţionalism- comunismului de cea mai joasă speţă.

Asumarea unor astfel de teze e o noutate în politica PSD din ultimii ani. Cel puţin sub conducerea lui Mircea Geoană, partidul renunţase la naţionalism- comunismul lui Ion Iliescu în favoarea europenismului de Internaţională socialistă.

Explicaţia o găsim dacă ne uităm fie şi o seară la OTV.

Tezele vânturate de Victor Ponta în ultimul timp sunt cele care au adus Partidului condus de Dan Diaconescu aproape 15% în sondaje.

PPDD îşi ia electoratul nu numai de la PRM, dar şi de la PSD, mai precis din zona de graniţă dintre PRM şi PSD. Neaşteptata convertire a lui Victor Ponta la tezele promovate de OTV după miezul nopţii poate fi considerată un efect al spaimei provocate lui Victor Ponta de ascensiunea lui Dan Diaconescu.

Pentru a face faţă pericolului, Victor Ponta s-a gândit la cea mai proastă manevră posibilă în astfel de cazuri: Imitarea lui Dan Diaconescu.

Fără a-şi da seama că, având la dispoziţie originalul, electoratul nu va cumpăra niciodată imitaţia.