95 de milioane de euro pentru reabilitarea surselor de apă din Brăila

Comisia Europeană a aprobat cel de-al 17-lea proiect major în domeniul apei/apei uzate pentru România, care are o valoare de 95.748.800 de euro, din care finanţare nerambursabilă europeană din Fondul de Coeziune în valoare de 73.894.208 de euro.

Proiectul "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Brăila" constă în măsuri de extindere şi reabilitare a surselor de apă, a conductelor de transport şi a staţiilor de tratare a apei, extinderea şi reabilitarea rezervoarelor de apă, a staţiilor de pompare, a staţiilor hidrofor, a staţiilor de clorinare, a reţelelor de distribuţie şi a contoarelor de apă, precum şi extinderea şi reabilitarea sistemelor de colectare a apei uzate şi reabilitarea a două staţii de epurare, anunţă un comunicat de presă de la Ministerul Mediului. Populaţia beneficiară a proiectului va fi de aproximativ 246.400 locuitori, conectând la sistemul de canalizare un număr suplimentar de 55.651 locuitori, în timp ce aproximativ 17.138 locuitori vor fi conectaţi la sistemul de alimentare cu apă potabilă.   Proiectul va fi implementat pentru aglomerările Brăila, Făurei, Ianca, Însurăţei, Viziru şi Tufeşti de către Operatorul Regional "S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. Brăila".