OFICIAL: Mazda prezintă, luna viitoare, concurentul SUV-ului Volkswagen Tiguan

Noul SUV compact Mazda CX-5 va fi expus, luna viitoare, în premieră mondială, la Salonul auto de la Frankfurt. Tot acolo, producătorul nipon va arăta și versiunea cu facelift a gamei Mazda3.

Mazda își va dubla, anul viitor, oferta dedicată pieței europene pe segmentul SUV.

Producătorul japonez va prezenta versiunea de serie a noului SUV compact CX-5 la cea de-a 64 ediție a Salonului auto de la Frankfurt, care va avea loc luna viitoare.

Modelul va debuta comercial la începutul lui 2012. Din primăvară, CX-5 va fi prezent și în showroom-urile din România.

În prezent, Mazda comercializează un singur SUV în țara noastră – CX-7 – superior ca dimensiuni lui CX-5, un autoturism cu o amprentă la sol similară modelului Volkswagen Tiguan.

Potrivit comunicatului emis de producător, Mazda CX-5 va fi primul dintr-o nouă serie de modele ce vor îngloba atât gama de tehnologii Skyactiv (dezvoltate cu scopul reducerii emisiilor poluante și a consumului de combustibil) cât și noul limbaj de design – Kodo (sufletul mişcării, în traducere).

Gama de motorizări aferentă noului SUV va include o unitate pe benzină – Skyactiv-G 2.0 – şi una pe motorină – Skyactiv-D 2.2. Ambele vor fi disponibile pe mai multe paliere de putere – ce urmează a fi anunțate.

Mazda se laudă deja cu performanțele ecologice ale noii sale game, oferind ca exemplu versiunea turbodiesel de 2.2 litri (tracțiune față, cutie de viteze manuală, sistem start-stop), cu un nivel mediu al emisiilor de dioxid de carbon mai mic de 120 de grame pe kilometru.

Mai multe detalii oficiale despre noul SUV compact Mazda CX-5 vom afla la mijlocul lunii viitoare.

Alături de noul SUV CX-5, la standul Mazda de la Salonul auto de la Frankfurt va putea fi văzută și versiunea cu facelift a gamei Mazda3.