FILMUL EVZ: Keeping the Faith

În comedia "Preotul, rabinul şi fata" prietenia, iubirea şi credinţa se întrepătrund.

Actorul şi producătorul Edward Norton şi-a făcut debutul regizoral cu această comedie romantică în care interpretează şi unul dintre rolurile principale.

Preotul catolic Brian Finn (Edward Norton) şi rabinul Jacob Schram (Ben Stiller, stânga) sunt cei mai buni prieteni încă de când erau de-o şchioapă. Când Anna Reilly (Jenna Elfman), "al treilea muschetar" în jocurile copilăriei lor, se întoarce de la New York după ani de zile, cei doi au o mare surpriză: ea a devenit o femeie grozavă, sexi, deşteaptă, cu funcţie - este directorul executiv al unei corporaţii - şi oferă suficiente motive pentru ca cei doi să se îndrăgostescă de ea.

Nici Anna nu este indiferentă, dar încearcă să se lămurească de unde vine chemarea inimii. Şi, în timp ce preotul catolic e convins că balanţa înclină spre el, Anna se culcă cu Jacob. Dilema continuă pentru cei trei, deoarece Brian a depus un jurământ de castitate, iar Jacob nu se poate căsători cu Anna din cauză că ea nu e evreică.

Edward Norton este mult mai cunoscut din postura de actor. Nominalizat de două ori la Oscar pentru rolurile din "Primal Fear" şi din "American History", se pare că este atras de rolurile duale. Cu toate acestea, a încântat cu interpretarea sa în "Vălul pictat" şi în "Incredibilul Hulk", două filme total diferite de cele care l-au consacrat.

20.30 - PRIMA TV <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/1V388ePOVtM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>