Mihnea Motoc: ”E de dorit o INTENSIFICARE a participării Republicii Moldova la politica de SECURITATE și de APĂRARE comună a UE”

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său de la Chişinău, Anatolie Şalaru, că Republica Moldova e deja prezentă cu activităţi desfăşurate sub egida Politicii de securitate şi de apărare comună a Uniunii Europene, dar "este de dorit o intensificare şi o amplificare" a acestei participări.

"România sprijină constant orice demers de apropiere a Republicii Moldova de NATO şi UE. În acest sens, constatăm cu satisfacţie că pe dimensiunea NATO există progrese certe în materializarea iniţiativei NATO de consolidare a capabilităţilor de apărare. România e parte a acestor dezvoltări. De asemenea, s-au făcut paşi decisivi în perioada recentă pentru operaţionalizarea unui birou NATO de legătură la Chişinău. În privinţa contextului UE, Republica Moldova e deja prezentă cu activităţi desfăşurate sub egida politicii de securitate şi de apărare comună. (...) Este de dorit o intensificare şi o amplificare a acestei participări a Republicii Moldova la o politică aflată în creştere de profil în această perioadă în UE", a afirmat Motoc, citat de Agerpres.

El a amintit că România a susţinut constant consolidarea dimensiunii de apărare şi securitate în cadrul Parteneriatului Estic având în vedere în mod special Republica Moldova.

Demnitarul român a mai spus că obiectivul fundamental al relaţiei bilaterale pe linia apărării vizează întărirea şi modernizarea forţelor armate ale Republicii Moldova.