Vasile Toader, care e de trei mandate în fruntea comunei Cocora, a crescut la orfelinat după ce a rămas fără părinţi.
Rătăcită prin praful Bă- răganului, comuna Cocora nu iese cu nimic din cotidianul mediului rural ialomiţean. Aceleaşi case bă- trâneşti amărâte, uliţele pline de noroi ce devin impracticabile la prima ploaie sănătoasă. În drum spre primărie, localnicii sar cu poveţe şi sfaturi. „Nu cumva sunteţi ziarişti, aveţi vreun articol cu primarul Vasile?“, chestionează un bărbat ce bea cu poftă dintr-o sticlă cu bere în crâşma satului. „Să scrieţi frumos de el, maică, că e băiat de-al nostru, amărât, nu ca ăla dinainte, de ne punea să ne descălţăm când intram pe uşa primăriei!“, se bagă în vorbă şi o bătrânică ce trece prin preajmă.
„Orfelinatul m-a făcut om!“
Primarul Vasile Toader este în birou şi îşi pregăteşte hârtiile pentru a doua zi. Pe masa de lucru din încăperea micuţă, hârtii peste hârtii, situaţii cu terenurile agricole, nişte adeverinţe de semnat şi steagul României la care este pusă o iconiţă. Cărţi şi tot felul de culegeri de acte normative zac în bibliotecă, lângă câteva fotografii ale primarului.
E puţin agitat şi îi vine greu să vorbească despre trecutul său. „Da, e adevărat ce ştiţi, am crescut la orfelinat. Dar vă spun, orfelinatul m-a făcut om! M-a învăţat ce-i ăla un program, să fiu ordonat, să respect regulile. Plus că am fost ajutat şi de Dumnezeu.“ Născut de ziua Americii, cum îi place să spună, chiar în comuna pe care astăzi o conduce, Toader a rămas fără părinţi la vârsta de 12 ani. Rudele n-au avut altă posibilitate şi l-au dat la orfelinatul din Lehliu Gară, la 50 de kilometri de casa părintească. Trei ani mai târziu este mutat la orfelinatul din Slobozia, acolo unde avea să stea alţi 5 ani. „Când merg acum în camera unde am crescut, stau de vorbă cu copiii din centrul de plasament şi îi încurajez spunându-le că eu am reuşit în viaţă...“, povesteş te primarul încercând să-şi ascundă într-o hârtie de pe birou privirea umedă.
Primar până la moarte
Toader a fost ales primar în anul 1996, împotriva voinţei sale. „Lucram la Electrica, încasator, şi prefectul de atunci m-a pus pe listă ca primar, ştia că sunt apreciat de oamenii din comună. Eu n-am vrut, pentru că la primărie aveam 330.000 lei leafă, iar la Electrica câştigam de trei ori mai mult. În ziua alegerilor am încasat bani în altă comună, atât de mult mă interesa primăria!“
După o tentativă de a-şi da demisia la câteva zile după alegeri, Toader a cedat şi aşa a început cariera sa de primar. N-a avut emoţii la alegerile din 2000, lumea deja îl ştia şi era apreciat. „Mă ştiau toţi că am fost un copil amărât, cred că am avut de câştigat şi datorită acestui statut. Asta la început, pentru că apoi şi-au dat seama că sunt om bun şi acum nu mă mai lasă să plec de la primărie.“
Membru al PSD, Vasile Toader nu pune preţ pe formaţiunea politică pe care-o reprezintă. Şi-ar dori ca fiecare ales să aducă fonduri în comună. „Unii vor să candidez acum primar în oraşul Căzăneşti, dar eu nu vreau să-i las pe sătenii mei. La cât de mult mă iubesc oamenii, eu cred că am să mor primar!“, spune cu convingere alesul.
ÎNAINTE ŞI DUPĂ
Fetele îl ocoleau, dar are fată
Pentru Vasile Toader amintirile sunt grupate în două capitole: înainte şi după orfelinat. „Mai întâi, mi-a marcat viaţa învăţătorul Nicolae Constantin, un om de nota 20, aşa cum trebuie să fie orice dascăl. Am luat bătaie de la dânsul în fiecare zi, pentru că-mi plăcea fotbalul, şi n-am avut o medie mai mică de 7“, povesteşte cu plăcere actualul primar. După orfelinat şi armată, tânărul Toader şi-a încercat norocul la Bucureşti, în echipa de fotbal Metalul.
„N-am făcut prea mulţi purici pe-acolo, erau numai băieţi de bani gata, nici nu se uitau la un amărât ca mine“, povesteşte el. Nici fetele nu prea se înghesuiau, era de-ajuns să le spună că nu are părinţi, şi ele gata, după trei zile, dispăreau. Nici cu Georgeta, soţia sa de 25 de ani, nu i-a fost uşor la început, pentru că părinţii ei nici nu au vrut să audă de măritiş cu un orfan. Acum, unica lor fată s-a căsătorit de curând.