6 ani de la Colectiv. Singurul supraviețuitor din formația „Goodbye to Gravity” trăiește și astăzi o dramă: „Nici medicii nu ştiu când îl vor externa”

6 ani de la Colectiv. Singurul supraviețuitor din formația „Goodbye to Gravity” trăiește și astăzi o dramă: „Nici medicii nu ştiu când îl vor externa”

Andrei Găluț a fost singurul supraviețuitor din formația ”Goodbye to Gravity” după tragedia de la Colectiv. Acesta a ajuns să apeleze la un psiholog după traumele suferite și a lăsat în spate România, locul în care visele lui s-au spulberat.

În urmă cu 6 ani, o gașcă de tineri se pregătea să sărbătorească lansarea albumui trupei Goodbye to Gravity, dar petrecerea s-a transformat în cea mai dureroasă tragedie a României. Au trecut 6 ani de când 64 de suflete au pierit și 6 ani de când vinovații încă nu plătesc pentru ignoranța lor.

Andrei Găluț, solistul trupei Goodbye to Gravity și singurul supraviețuitor al formației după incendiu, a suferit o mulțime de operații, răni psihice care și acum sunt deschise și și-a văzut prietenii din trupă murind în fața lui.

La început considera că este un blestem faptul că a supraviețuit, dorindu-și să fie în rai lângă prietenii lui, dar acum Andrei Găluț nu mai gândește la fel. Acesta este îngrozit că au trecut 6 ani și nimeni nu a plătit pentru sufletele care au plecat din această lume în seara respectivă. Artistul este furios că autoritățile din România l-au dus cu zăhărelul timp de 6 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Psihologul, alinarea supraviețuitorului

Andrei a suferit peste 30 de operații, majoritatea dintre ele la mână, care a fost secționată în incendiu, iar mobilitatea lui este încă precară. Durerea peste care acesta nu poate să treacă este moartea iubitei lui și a colegilor de trupă. Tânărul face recuperare constant, dar merge și la psiholog pentru durerile din suflet.

A renunțat la România

Supraviețuitorul are o imagine foarte proastă despre România și nu mai vrea să se mai întoarcă niciodată în țara natală după ce apropiații și-au dat ultima suflare în fața lui. Artistul își dorește să înceapă o nouă viață în Germania și se gândește să-și găsească un loc de muncă.

Un motiv pentru care acesta nu vrea să se mai întoarcă în țară este pierderea speranței că lucrurile se vor schimba.

"Andrei este mai bine, se află şi acum internat în străinătate, în Germania. Se reface, trece printr-o perioadă de recuperare, cu masaje şi fizioterapie, pentru a-şi putea folosi mâna dreaptă. Nu ştiu când se va întoarce, nici medicii nu ştiu când îl vor externa. Mama lui, Mariana, este de atunci în spital, lângă el, îl veghează, îl ajută, îl încurajează. Tatăl lui Andrei face naveta, căci are serviciu în România”, au povestit surse din apropierea familiei la momentul tragediei.