54 de ani de domnie si 60 de casnicie

54 de ani de domnie si 60 de casnicie

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii si Printul Philip, Duce de Edinburgh, au aniversat 60 de ani de la casatorie printr-o ceremonie plina de fast.

La ceremonie au luat parte peste 20 de membri ai Familiei Regale si 2.000 de supusi din Regatul Unit.

Regina si Printul Consort au refacut pasii spre altarul Catedralei Westminster Abbey pe 20 noiembrie 2007, dupa 60 de ani de la data celebrarii casatoriei. Elisabeta a II-a, in varsta de 81 de ani, este primul monarh englez care aniverseaza nunta de diamant, avandu-i alaturi pe cei patru copii, Charles, impreuna cu sotia sa, Camilla, Ducesa de Cornwall, Edward, Anne si Andrew si sase dintre nepoti: printii William si Harry, Peter si Zara Phillips, Beatrice si Eugenie. Ceremonia a fost condusa de arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, care a binecuvantat-o pe Regina, iar Printul William, viitor rege, a citit cateva randuri din Biblie. Actrita Judy Dench a recitat o poezie scrisa special pentru aniversare de poetul Andrew Motion, intitulata „Nunta de diamant”.

Reinnoirea juramintelor

Ne puteți urmări și pe Google News

La ceremonie au mai luat parte inca 10 de cupluri care s-au casatorit in aceeasi zi cu Regina si cinci membri care au facut parte din corul bisericii in 1947. Atat premierul britanic Gordon Brown, cat si predecesorii sai, Baronesa Margaret Thatcher, Sir John Major sau Tony Blair, au fost invitati sa ia parte la eveniment, alaturi de personalitati ale Bisericii, comandanti militari si cativa dintre finii Reginei.

Cel mai emotionant moment al ceremoniei l-a constituit binecuvantarea mariajului de 60 de ani de catre arhiepiscopul de Canterbury, care a cerut Cuplului Regal sa-si reinnoiasca in suflet promisiunile facute in urma cu 60 de ani.

Invitati cu sange albastru

Celebrarea indelungatului mariaj regal a adunat un numar-record de capete incoronate. Ultima ocazie la care s-au strans la un loc atatea personalitati a fost aniversarea a 50 de ani de casnicie a Reginei. Printre invitati s-au numarat Printul Constantin al Greciei, Printesa Badiya bint El Hassan a Iordaniei sau Printul Alexander al Iugoslaviei. Printesa Margareta, care a fost botezata de Ducele de Edinburgh, a reprezentat familia regala a Romaniei la ceremonia desfasurata la Londra si a fost insotita de Printul Radu de Hohenzollern.

In randul invitatilor si-au gasit locul si membrii familiei Ducelui, printre care s-au numarat Marea Ducesa Margarita de Baden, Principele si Principesa de Baden si Printul si Printesa Ludwig de Baden. In urma cu 60 de ani, la ceremonia de nunta dintre Elisabeta si Philip, cele trei surori ale mirelui nu au fost invitate, deoarece se casatorisera cu barbati de nationalitate germana. Nunta a avut loc la doi ani dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand ranile provocate de conflagratie erau inca deschise.

Dineu oferit de Printul Charles

Printul Charles a organizat in seara de duminica un banchet in cinstea parintilor la resedinta sa din Londra, Clarence House. La petrecere au luat parte numai membrii familiei, Regina si Ducele de Edinburgh avand ocazia sa toasteze discret in cinstea indelungatului mariaj si a dinastiei britanice, relateaza cotidianul englez „Daily Mail”.

„Luna de miere” in Malta Dupa incheierea ceremoniei de la Westminster, cuplul regal s-a intalnit cu oamenii veniti special in Piata Parlamentului pentru a asista la aniversarea celor 60 de ani de mariaj. Sarbatorirea nuntii de diamant a continuat cu o calatorie in Malta, locul unde Elisabeta si Philip au trait timp de doi ani, intre 1949 si 1951, Ducele fiind detasat acolo ca ofiter de al Marinei Britanice Regale.

RADACINI COMUNE Un mariaj controversat Elisabeta a II-a Marii Britanii s-a maritat cu Philip, Duce de Edinburgh, nascut Philip al Greciei si Danemarcei, pe 20 noiembrie 1947.

Ambii o au ca stra-strabunica pe Regina Victoria, al carui fiu, Edward al VII-lea, a fost strabunicul Elisabetei, iar sora acestuia, Alice, Mare Ducesa de Hesse, a fost strabunica Ducelui. Printul Filip a renuntat la tronul Greciei si a adoptat titlul de Locotenent Philip Mountbatten.

Inainte de casatorie, i se acorda titulatura oficiala de Duce de Edinburgh. Avand descendenta greaca si daneza, Philip este membru al Casei Schleswig-Holstein-Soderburg-Glucksburg, al Casei Regale Daneze si descendent al Casei Oldenburg. Numele Mountbatten este varianta adaptata la limba engleza a numelui purtat de mama sa, Battenberg.

Printul scapatat Anuntul casatoriei dintre Elisabeta si Philip a nascut o multime de controverse. Sotul viitoarei Regine era ortodox, nu avea avere, iar surorile lui se maritasera cu simpatizanti nazisti. Mai tarziu, Elisabeta, Regina Mama, povestea in biografia sa ca s-a opus din rasputeri acestui mariaj si chiar isi poreclise viitorul ginere „Hunul”.