O grupare de proxeneți a recrutat tinere din Piteşti şi Târgovişte pe care le-ar fi adăpostit şi obligat să întreţină relaţii sexuale cu bărbați racolaţi prin intermediul anunţurilor din presa locală, anunță Poliția Română.
Cinci bărbați au fost reținuți, în această dimineață, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, în urma unor percheziții organizate în județele Argeș și Dâmbovița. La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Anchetatorii spun că, în decurs de patru luni, membrii grupării ar fi recrutat tinere de pe raza municipiilor Piteşti şi Târgovişte, le-ar fi adăpostit şi constrâns, prin violenţă, să întreţină relaţii sexuale cu clienţi racolaţi prin intermediul anunţurilor din presa locală. Din această îndeletnicire, bănuiesc anchetatorii, proxeneții ar fi obținut aproximativ 50.000 de lei.
În urma percheziţiilor din această dimineață au fost confiscate 11 telefoane mobile, înscrisuri, precum şi sume de bani susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
De asemenea, au fost găsite trei tinere, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, care ar fi victime ale grupării.
La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Piteşti au fost aduse cinci persoane, pentru audieri.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al DIPI. La acţiune au participat şi jandarmi.