O jumătate de miliard de copii vor fi afectați, fizic sau psihic, în următorii 15 ani, de lipsa hranei suficiente, se arată într-un nou raport al organizației "Salvați copiii", citat de BBC.
Studiul s-a desfășurat în cinci state- India, Bangladeș, Peru, Pakistan și Nigeria- unde multe familii nu își permit să consume carne, lapte sau legume. Unul din șase părinți a recunoscut că, adesea, copiii renunță la școală pentru a munci și a-și câștiga alimentele. Chiar și așa, o treime dintre copii se plâng familiilor lor că nu mănâncă suficient.
Prețurile record la alimente au amplificat fenomenul malnutriției printre copii.
Organizația "Salvați copiii" a făcut apel la liderii din Marea Britanie pentru a conduce lupta împotriva foametei în state slab dezvoltate. Se dorește chiar organizarea unui "Summit al Foametei" în Londra, centrul care va strânge mulți lideri mondiali cu ocazia Jocurilor Olimpice.