50 de milioane de dolari dacă baţi un american

Serbia ar putea fi "amendată" cu 50 de milioane de dolari dacă nu va coopera cu justiţia din SUA şi nu va extrăda un tânăr sârb care a bătut un student american, anunţă AFP.

Miladin Kovacevici, un begrădean în vârstă de 21 de ani, s-a bătut la începutul lunii mai cu un tânăr american, Bryan Steinhauer, într-un bar din campusul Universităţii Binghamtom, în nordul statului de New York.

Studentul american este în comă de la incident. Miladin Kovacevici s-a întors în Serbia, după ce a fost eliberat pe cauţiune de justiţia americană. El a plătit 100.000 de dolari şi a predat autorităţile paşaportul. A reuşit totuşi să părăsească Statele Unite după ce a obţinut de la Consulatul sârb de la New York un paşaport temporar.

El era convocat de justiţia americană pentru 1 august, dar nu s-a prezentat, ceea ce a determinat un senator de New York să ameninţe cu suspendarea ajutoarelor pentru Serbia, dacă nu cooperează în acest caz.

"Exista termenul de 1 august fixat de Departamentul de Stat, care în mod evident nu a fost respectat", a declarat senatorul democrat de New York Charles Schumer unui post de televiziune local. Congresmenul a adăugat că, în consecinţă, va cere legislativului să revadă ajutorul acordat de Statele Unite Serbiei, în valoare de 50 de milioane de dolari pe an.

Senatorul, sprijinit şi de Hillary Clinton, ameninţaseră Serbia cu "consecinţe serioase", dacă nu cooperează în acest caz. "Nu vom fi mulţumiţi atâta timp cât Kovacevici nu se va întoarce în Statele Unite pentru a se supune justiţiei", a avertizat senatorul Schumer.