Au fost făcute progrese mari în repararea sechelelor lăsate de arsuri.
Cei mai buni chirurgici plasticieni din Europa se vor afla la Bucureşti în perioada 12-15 noiembrie, pentru a participa la un congres internaţional de chirurgie plastică. Evenimentul coincide cu aniversarea a 50 de ani de chirurgie plastică în România. „Este o specialitate tânără, competitivă, ne putem compara cu ce se face în orice altă ţară din Europa“, a declarat, la deschiderea evenimentului, profesorul Tiberiu Bratu, vicepreşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plastici din România.
Reconstrucţii gratuite de sâni În România există şase clinici universitare unde se fac intervenţii chirurgicale plastice de înaltă performanţă: la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Cluj şi Craiova. „Facem cam toate intervenţiile care se fac şi în străinătate. Specialitatea a evoluat foarte mult în ultimii 50 de ani, de aceea există şi mulţi pacienţi străini care apelează la medicii plasticieni din România“, a declarat profesorul Tiberiu Bratu.
Cele mai mari progrese s-au făcut în domeniul chirurgiei mâinii (reconstrucţie de nervi, degete etc.), „reparării“ sechelelor lăsate de arsurile profunde, corectării malformaţiilor congenitale (despicătura de buză, malformaţii ale braţelor, picioarelor), extirpărilor de tumori-gigant. „Cazul «Lucica Bunghez» a devenit celebru la nivelul întregii planete, prin intermediul Discovery Channel, care l-a difuzat de nenumărate ori“, a amintit profesorul Ioan Lascăr, preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plastici.
Reconstrucţiile de sâni, după operaţiile de cancer, sunt şi ele din ce în ce mai căutate, întrucât pacientele au dreptul la gratuităţi. „Casa ar putea suporta mai multe astfel de intervenţii. Aşa cum se dau bani pentru protezele de şold, tot aşa pacientele cărora le-a fost extirpat un sân ar trebui să beneficieze de proteze“, a fost de părere profesorul Ioan Petre Florescu.
S-au făcut progrese şi în domeniul materialelor pentru operaţii. „Acum 40-50 de ani, un implant trebuia schimbat la doi ani, în prezent există materiale care au termen de garanţie nelimitat“, a precizat profesorul Ioan Lascăr.