5 Vitamine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare

5 Vitamine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare

Apar primele semne ale îmbătrânirii premature, riduri în jurul ochilor, piele uscată și lipsită de strălucire. Din fericire, există o serie de tratamente

În momentul în care nu este hrănită ori hidratată corespunzător, pielea oferă mai multe semnale. Apar primele semne ale îmbătrânirii premature, riduri în jurul ochilor, piele uscată și lipsită de strălucire. Din fericire, există o serie de tratamente și măști pentru față, care sporesc hidratarea pielii, însă dacă nu există și un aport corect de vitamine și minerale prin alimentație, atunci efectul acestora este de scurtă durată. Iată de ce vitamine are nevoie organismul pentru o piele sănătoasă și strălucitoare!

 

Pentru o o piele sănătoasă și lipsită de imperfecțiuni, pe lângă ritualul zilnic de îngrijire care trebuie făcut cu produsele adecvate nevoilor tenului, alimentația deține un rol extrem de important. Vitaminele, mineralele și toți nutrienții de care corpul nostru are nevoie se găsesc în multe dintre fructele și legumele proaspete. Așadar, include în dieta ta zilnică și următoarele vitamine:

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Vitamina A. Are două proprietăți importante pentru piele: combate acneea și luptă împotriva îmbătrânirii premature. Vitamina A se regăsește într-o gamă variată de produse de îngrijire, dar și în alimentație, în fructe și legume proaspete, dar și în ouă, carne de vită și produse lactate. Vitamina A ajută la regenerarea celulară, stimulează producția de elastină și colagen, tratează și previne acneea și reduce petele pigmentare provocate de expunerea prelungită la razele soarelui.

 

Vitamina B. În urma mai multor studii realizate, cercetătorii au dezvăluit faptul că vitamina B are proprietăți antiîmbătrânire, iar de atunci aceasta a devenit una dintre celle mai populare vitamine. Dacă este aplicată local prin produse de îngrijire care conțin vitamina B, aceasta are efect antiinflamator, este hidratantă și oferă elasticitate pielii. Includem aici și vitamina B12 care ajută la menținerea și dezvoltarea sistemului nervos, dar și la creșterea performanțelor fizice. Din alimentație, un aport esențial de vitamina B îl poți procura din: orez, ouă, terci de ovăz și banane.

 

Vitamina C. Una dintre cele mai cunoscute vitamine, vitamina C îmbunătățește textura pielii, reduce efectele nocive ale razelor ultraviolete, reduce ridurile și ajută la producția colagenului. Găsești vitamina C într-o serie de alimente, dar cu un conținut bogat sunt: ardeiul gras, căpșunile, spanacul, broccoli și citricele.

 

Vitamina E. Este una dintre cele mai folosite vitamine pentru hidratarea pielii deoarece blochează apa de la nivelul stratului superior și stimulează producția de colagen. Produsele de îngrijire care conțin vitamina E reduc ridurile, oferă elasticitate pielii și o protejează de efectele nocive ale razelor UV.

 

Vitamina K. Pentru o piele curată și sănătoasă, vitamina K este esențială. Are rol antiinflamator și poate stimula microcirculația sanguină din jurul ochilor, fapt ce duce la reducerea cearcănelor și a semnelor de oboseală, atunci când este aplicată local. De asemenea, vitamina K ajută la estomparea petelor pigmentar, dar și la accelerarea vindecării rănilor sau leziunilor provocate de coșurile agresive. Vitamina K se regăsește în alimentație cel mai mult în legumele verzi precum spanac, varză kale, dar în verdețuri.

 

Așadar, cele cinci vitamine pot avea un efect direct asupra frumuseții pielii. Printr-un ritual de îngrijire corect și un regim alimentar adecvat, pielea ta nu ar trebuie să aibă de suferit!