5 milioane de euro pentru Aeroportul Timişoara

Ministerul Transporturilor va aloca anul acesta cinci milioane de euro pentru lucrările de extindere a căii de rulare şi extinderea platformei de staţionare a avioanelor de pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.

Odată finalizate lucrările respective, avioanele care vor ateriza la Timişoara îşi vor scurta timpii de aşteptare cu câte 14 minute, ceea ce înseamnă că se va mări şi numărul de curse operate de pe aeroportul din vestul ţării.

„Timpul redus de ocupare a pistei va fi foarte util, mai ales în perioadele de vârf de trafic: în intervalul 7.30 – 09.30, respectiv 13.30 - 16.30, când sunt programate pentru aterizare sau decolare un număr de 34 de aeronave”, precizează Carmen Stoica, purtător de cuvânt la Aeroportul „Traian Vuia”.

27 de legături directe spre Europa

În acest moment, platforma de staţionare a aeronavelor oferă locuri pentru 17 aeronave de categorie medie, având o suprafaţă de aproximativ 50.000 de metri pătraţi. În condiţiile creşterii traficului aerian, pentru extinderea suprafeţei de mişcare a aeronavelor au fost demarate lucrările de amenajare a căii de rulare şi de extindere a platformei de staţionare a aeronavelor pe direcţia est.

De asemenea, va fi mărit numărul de poziţii de staţionare pentru aeronave cu cinci locuri, platforma fiind extinsă cu aproximativ 20.700 de metri pătraţi.

Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara este principalul nod aerian din vestul ţării şi asigură legături aeriene directe înspre şi dinspre cele mai importante nouă oraşe ale României: Oradea, Cluj, Sibiu, Craiova, Suceava, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti.

Totodată, aeroportul asigură 27 de legături directe înspre şi dinspre Europa, iar în sezonul estival sunt curse charter către Malta, Tenerife, Corfu, Antalya, Monastir sau Zakinthos.