Operaţiile estetice, precum cele de îndreptare a nasului, liposucţiile şi implanturile se vindecă mai bine iarna. Nu uitaţi de vitaminele care ajută la dezvoltarea oaselor şi întăresc imunitatea.
În anotimpul din care mulţi ies cu sănătatea şubrezită, vă puteţi rezolva problemele estetice, întrucât pielea se vindecă mai uşor. Expunerea slabă la lumină şi lipsa efortului pot aduce însă carenţe nutritive.
Iată câteva lucruri pe care le puteţi face pentru sănătate în acest anotimp.
Chirurgie de sezon
1. Operaţii estetice. Iarna este anotimpul propice pentru efectuarea lipoaspiraţiei, liftingului facial, peelingului sau blefaroplastiei (îndepărtarea excesului de piele de pe pleoape).
"Din cauza căldurii, riscul de infecţii, iritaţii şi edeme este mai mare pe timpul verii. Pielea proaspăt operată, dacă e expusă la lumină, se pătează, iar procedurile cu laser sunt recomandate pe pielea nebronzată", explică dermatologul Mihaela Leventer, de la Clinica "Dermastyle" din Capitală.
Şi implanturile mamare şi rejuvenarea pielii gâtului ar trebui efectuate iarna, întrucât necesită purtarea unor pansamente şi corsete mai uşor de camuflat cu haine groase.
2. Scăpaţi de varice. După intervenţiile pentru varice este nevoie să purtaţi o lungă perioadă ciorapi speciali pentru vindecarea ţesutului, greu de suportat vara.
"Operaţia este recomandată iarna şi pentru că frigul produce vasoconstricţie (micşorarea diametrului vaselor de sânge)", precizează medicul flebolog Valerian Ciubotaru, de la Clinica "Flebestet". Suplimente alimentare
3. Daţi copiilor vitamina D! Iarna, vitamina D nu poate fi sintetizată, pentru că nu ne întâlnim des cu lumina soarelui. Deficienţele pot favoriza apariţia problemelor cognitive, astmului şi bolilor de inimă.
Copiii până în doi ani trebuie să ia zilnic această vitamină, cei până la şapte doar în lunile cu "r", din septembrie până în aprilie.
4. Luaţi calciu şi zinc. Calciul întăreşte oasele şi reduce riscul de fracturi. Surse naturale sunt alimentele verzi, migdalele şi lactatele. Zincul apără organismul de gripă şi scurtează episoadele de boală. Doza zilnică recomandată pentru adulţi este de 12-15 mg pe zi.
5. Luptaţi contra oboselii cu magneziu. Acesta combate durerile de cap, oboseala şi problemele cardiovasculare, care apar din cauza frigului. Doza zilnică recomandată este de 500-750 de mg. "Operaţiile pentru varice sunt indicate iarna, pentru că trebuie să purtaţi ciorapi speciali o lungă perioadă. Şi cicatricile au timp să se vindece până vara." VALERIAN CIUBOTARU, medic flebolog la Clinica "Flebestet" din Bucureşti
DIETĂ
Alimente esenţiale pe vreme rece
Carne. Iarna, organismul cere mai multe proteine ca să facă faţă frigului, dar şi grăsimi sănătoase, precum cele din peşte, pentru a preveni crăparea pielii.
Lapte. Este o sursă de calciu, exact ce îi lipseşte organismului în lunile de iarnă. Citrice. Bogate în vitamina C, lămâile, portocalele şi mandarinele întăresc imunitatea şi ne apără de infecţii respiratorii.
Cartofi. Conţin glucide, proteine şi puţine grăsimi (0,3%). Tuberculii conţin vitaminele C, B, B2, B6, B PP, D, K, E, care întăresc imunitatea.
Usturoi. Este bogat în alicină, o substanţă care distruge microbii, vitamine B şi C, magneziu, calciu, iod şi fosfor. 1000 de unităţi este doza de vitamina D recomandată în cazul copiilor. Pentru adulţi, este indicată o doză mai mică
"Operaţiile pentru varice sunt indicate iarna, pentru că trebuie să purtaţi ciorapi speciali o lungă perioadă. Şi cicatricile au timp să se vindece până vara." VALERIAN CIUBOTARU, medic flebolog la Clinica "Flebestet" din Bucureşti Citiţi şi:
- Operaţii de sezon
- Cum să te pregăteşti pentru o operaţie estetică