Filmul lui Cristian Mungiu ii scoate pe francezi din indiferenta. In Franta, tara cu puternica traditie cinematografica, „4,3,2” e pe buzele tuturor.
In Franta, caz unic in lume, filmele autohtone tin piept productiilor americane: 60a din ceea ce se difuzeaza in cinematografe sunt filme franceze. Este o „exceptie culturala” cu radacini in perioada postbelica, atunci cand americanii au pus conditii pentru a participa la refacerea Frantei.
Termenii erau frusti: „Filme americane contra paine”. Plini de inteligenta, cei care au acceptat targul au instaurat si o taxa de sprijinire a productiei cinematografice autohtone: spectatorul care mergea sa vada un film american platea un bilet din care o anumita cota revenea fondului de sustinere a creatiei cineastilor francezi.
In fiecare saptamana, in Franta, se lanseaza zeci de filme frantuzesti sau straine. Mass-media isi alege preferintele, se scriu sute de pagini de cronici, cinefilii au abonament in retelele de cinematografe, se intocmesc clasamente, dupa voturile criticilor, dupa numarul de spectatori.
E o industrie care merge fara greseala, dar e de la sine inteles ca sumedenie de filme in care s-au investit bani grei sunt sortite sa moara pe drum, inabusite de cele cateva varfuri, bine mediatizate. In toata aceasta efervescenta constanta, exista un gust al publicului sau macar obisnuinta unui orizont de asteptare.
Filmele nu cad in gol, vin sa hraneasca un apetit traditional pentru istorii in imagini si, de multe ori, o solida cultura cinematografica. De aceea, filmul lui Cristian Mungiu, dincolo de insigna de pe rever, „Palme d’or”, constituie o performanta: dezbaterile pe care le-a starnit in fata unui public deloc „inocent” reprezinta deja un pariu castigat. Dupa „4 luni, 3 saptamini si 2 zile” nu iesi indiferent: esti „pro” sau „contra”.
Marul discordiei: fetusul din baie
„432” ruleaza, de pe 29 august, in 204 sali pariziene. Toate cotidienele si revistele franceze care au rubrica de critica cinematografica au scris despre filmul lui Cristian Mungiu.
Comentariile tradeaza, de cele mai multe ori, o vibratie pozitiva, o empatie nemaiintalnita fata de lumea unui film romanesc. Stephane Delorme scrie in Cahiers du cinema: „Fie si numai secventa sufocanta care atinge esenta teatrului absurd merita „Palme d’Or”„.
Etihn O'Neill remarca in revista de cultura cinematografica „Positif”: „Mungiu construieste un prodigios suspans intern fara sa recurga la artificii de gen”. „Paris Match” da sentinta, sub semnatura criticului Alain Spira: „O maiestrie (...) gravata in noi pentru totdeauna”. „L'Humanite” nuanteaza: „Ti-ai dori sa nu uiti nicio clipa din acest film de inalta tinuta cinematografica, politica si umana”.
Nicolas Schaller concluzioneaza in „Le Nouvel Observateur”: „Intens, sfasietor, presarat de un sens foarte slav al absurdului, „432” e un mare film care n-a furat Palme d’Or”. „Le Monde” si Thomas Sotinel remarca scriitura filmului: „Neutralitatea aparenta (...) da uneori senzatia de documentar. Filmul este scris insa cu precizie si profunzime”.
„Le Parisien”, unul dintre cele mai populare si mai bine vandute cotidiene, se entuziasmeaza: „Trebuie vazut, pentru a descoperi cum un subiect de care iti vine sa fugi devine un film entuziasmant. Nimic nu e strivitor, secventele sunt fluide. Fara afectare, fara inflorituri sau artificiu inutil” (Pierre Vavasseur).
Avalansa de simpatie e intrerupta, rar, de voci critice. Marul discordiei este optiunea regizorului de a insista pe planul fetusului expulzat. Revista „Telerama” publica nu una, ci doua cronici, fata in fata. Argumentele „pentru”, aduse de pana unei femei (Cecile Mury) se dueleaza cu cele „contra”, desfasurate de un barbat (Frederic Strauss).
Cronicarul feminin nu pare sa-si fereasca privirea de scenele „viscerale”: „Problema avortului, centrala, e invaluita de Mungiu intr-un soi de feminism deceptionat: el nu cauta sa dea o lectie de morala si niciun punct de vedere confortabil; el cauta sa observe visceralul, dureros elan de libertate care se exprima prin Gabita si Otilia. O asumare de riscuri care o tinteste pe prima in pat, legata de o sonda, iar pe cea de-a doua o conduce la intalnirea cu ea insasi, cu propria ei independenta”.
Cronicarul masculin are o alta lectura a filmului, socul „visceralului” este imbracat in reflectii care tin de problematica avortului in societatea de azi: „Otilia, prietena cea buna, cara dupa ea fatalitatea lumii. Intelegem ca ea trebuia sa se caleasca, dar era nevoie de o asemenea punere in scena? Cat priveste Gabita, fata insarcinata, este iresponsabila si incapabila sa faca fata situatiei. Nu i se da nicio sansa de a-si arata si alta fata: e crucificata de planul teribil care arata fetusul expulzat pe pardoseala salii de baie. Mungiu isi da oare seama ca o astfel de imagine da apa la moara celor care militeaza antiavort?”.
Controversa, o scena-cheie
Scena cea mai dura a filmului se transforma, in functie de sensibilitatea spectatorului, in spectaculara strategie de marketing, in telerealitate cu orice pret, in optiune estetica motivata de logica unui „thriller” desfasurat in cheie realista. Cei care nu pot privi in fata planul fetusului expulzat nu vor mai auzi nimic din explicatiile regizorului, care a vrut un film despre „alegeri si responsabilitati”, despre prietenie si viol in vremea comunismului romanesc.
La vizionarea filmului in cinematograful „Select”, din Antony, cativa spectatori au fost scosi din sala pentru ca li s-a facut rau. Dintre cei o suta de francezi care au ramas si la dezbaterea de dupa proiectie, multi au fost interesati de conditiile si ingradirile comunismului ceausist, cativa au trecut insa dincolo de „cadru”: povestea Gabitei si a Otiliei e istoria unei crime care se va fi petrecut si in Franta de acum 50 de ani si se mai petrece probabil in destule parti civilizate ale lumii. Violenta imaginii arata, pana la urma, lumii intregi rana deschisa a unei intamplari universale.
Iulia Badea-Gueritee, jurnalist la „Courrier International”, puncteaza performanta acestui film incomod si sfasietor: „Macabru, dur, negru, tot atatea pleonasme pentru un film care se adreseaza unui public-tinta, intelectual, care adora arta contemporana si filmele despre greseli umane. Daca nu ofera un mesaj, filmul lui Cristian Mungiu da de gandit”.
PROGRAM
Unde puteti vedea astazi „4 luni, 3 saptamini si 2 zile”
> Brasov - Go Multiplex - Spectacol: 19.30
> Iasi - Victoria - Spectacole: 11.00;13.15; 15.30; 17.45; 20.00
> Timisoara - Timis - Spectacole: 12.00; 14.15; 16.30; 18.45; 21.00
> Bucuresti
- Cityplex - Spectacole: 13.15; 15.30; 18.00; 20.15; 22.30
- Hollywood Multiplex - Spectacole: 12.45; 15.15; 17.45; 20.15
- Movieplex Cinema Plaza Romania - Spectacole: 11.15; 13.30; 15.15; 17.30; 19.45; 22.00
- Scala - Spectacole: 10.00; 12.30; 15.00; 17.30; 20.00
- Studio - Spetacole: 10.00; 12.00; 14.00; 16.00; 18.00; 20.00