O sută de jurnaliști vor primii o sută de mii de dolari. Fiecare. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Se poate spune că eşti un elefant într-un magazin de porţelanuri, mare atenţie la mişcările bruşte, la propriu şi la figurat. Evită să te bagi în treburile altora, zâmbeşte şi taci din gură! O zi obişnuită in care eşti greoi şi neinspirat şi rutina te cam plictiseşte.
În istoria, mai veche, sau mai nouă, Statele Unite ale Americii s-au dovedit, incontestabil, marele maestru, profesorul strategiilor de implicare într-un război, producerea pretextului casus belli. Totul este perfect pus la punct. De la ”pieile roșii” care au aruncat în apă baloturile de ceai englezești în portul Boston, pretext pentru Războiul de Independență, trecând prin minciunile nordiștilor privind imaginare atrocități comise de confederați și asmuțirea negrilor asupra sudiștilor, apoi Alamo, războiul mexican, când generalul Sam Houston a așteptat ca armata mexicană să măcelărească legendele Vestului, de la Davy Crockett la Jim Bowie, care fuseseră asigurați de ajutor. Apoi nava scufundată de germani, care era bine-merci în port la Philadelphia, pretext pentru intrarea în WW1. Pearl Harbour, de care guvernul american știa foarte bine, avea codul telegramelor japoneze și știa că japonezii or să atace, când, cum și cu ce forță. De aceea au dat ordin ca portavioanele și noile distrugătoare să iasă din port. Mai mult l-au ținut pe amărâtul de ambasador japonez să aștepte în anticamera ministrului de externe aproape două ore. Japonezii calculaseră, în funcție de fusul orar, ca declarația de război, ultimatumul, să fie înmânate părții americane cu o jumătate de oră înaintea atacului de la Pearl Harbour. Așa ar fi fost corect și onorabil. Americanii au transformat totul într-o mare ”infamie” l-au primit pe ambasador după ce începuse atacul japonez în baza din Hawai. Au pierit peste două mii de americani. Dar ce vorbesc, armele de distrugere în masă, fata morgana, niciodată găsite, care a declanșat invazia din Irak. Mereu și mereu, când vrea să intre în război, partea agresoare își crează un casus belli, o ofensă majoră, un atac închipuit, care să justifice represiunea. Din nefericire, se (va) repetă...
În istorie americanii sunt "obligaţi" de o gravă ofensă, sau de un principiu înălţător, de o nerespectare gravă a convenţiilor internaţionale, să dezgroape securea războiului!
Aceiaşi propagandă de război a fost folosită, cu mult succes, acum aproape două mii de ani de către Imperiul Roman. Întotdeauna graniţa imperiului era atacată de hoarde barbare care tăiau capete şi purtau pruncii în suliţe. Poporul, furios, se aduna în forum şi cerea răzbunare. Senatul vota repede o lege, iar împăratul îşi freca mâinile şi mai pleca cu vreo două-trei legiuni să mai anexeze o regiune din Europa, din Asia, sau Nordul Africii.
Treburi de imperii. Până se mai ridică un pic ceaţa şi vedem şi noi... de partea cui am fost distribuiți! Pentru că, dragi lupi, padawani și hobbiți, sunt multe șervețele pe lumea asta, să ne amintim de șervețelul lui Churchill! Occidentul, de comun acord cu Orientul, ne-a tăiat ca pe o prăjitură, să ne așteptăm la ce este mai rău. De fapt suntem în ceea ce este mai rău, în distopia sanitară!