Andreea Cosma (foto), deputat PSD, a fost condamnată, ieri, de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea faptei de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul „Ciuperceasca”, instrumentat în primă fază de procurorul Mircea Negulescu, zis şi „Portocală”.
Instanţa a decis astfel că Andreea Cosma a vândut la preţuri subevaluate unele terenuri ale cazărmii „Ciuperceasca”, intrată în activul Parcului Industrial Plopeni în urma unui schimb de terenuri cu MApN. Prejudiciul se ridică la suma de 17.603.853, iar deputatul poate ataca decizia ÎCCJ în termen de 10 zile.
În acelaşi dosar, atât Florin Anghel, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, cât şi omul de afaceri Dănut Cornea au primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare. Pe lângă acestea, celor trei li s-au interzis mai multe drepturi. Judecătorii au reţinut contribuţia egală la producerea prejudiciului în sarcina inculpaţilor Dănuţ Cornea şi Florin Anghel în cote de câte 40% şi în cotă de 20% pentru Andreea Cosma. În plus, instanţa a menţinut sechestrul pe bunurile inculpaţilor.
Andreea Cosma a fost trimisă în judecată de către DNA Ploieşti în decembrie 2015, alături Florin Anghel, acuzat de instigare la abuz în serviciu, şi de Dănuţ Cornea, la data faptei preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Plopeni Industrial Parc SA, împuternicit cu atribuţii de director general, acuzat de abuz în serviciu.