Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Mircea Beuran, fostul preşedinte al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii DNA.

Beuran este acuzat că ar fi primit de la un medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Redăm comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 94 din 13 februarie 2020, Biroul de Informare și relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului BEURAN MIRCEA care, la data faptei, îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv șef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate anterior. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparținând inculpatului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Reacția lui Mircea Beuran

Contactat de EVZ, profesorul Mircea Beuran a declarat că nu a fost încă înștiințat despre trimiterea sa în judecată. ”Nu am primit nicio informație în acest sens însă, odată terminat rechizitoriul, era normal să îl trimită instanței. Sper să fie o judecată dreapta”, a spus Mircea Beuran.