300.000 € pentru tortura comunistă

Vasile Cosma, fost deţinut politic, a obţinut în instanţă, de la statul român, daune de 177 de euro pentru fiecare zi petrecută în temniţele Securităţii.

Nu mai puţin de 177 de euro pentru fiecare zi petrecută în temniţele şi lagărele comuniste de muncă. Atât va primi de la statul român timişoreanul Vasile Cosma, fost deţinut politic. La 86 de ani, acesta a reuşit să obţină, la Curtea de Apel Timişoara, o sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care statul este obligat să-i plătească daune morale şi materiale, însumând 300.000 de euro, pentru cei şase ani cât a fost închis de comunişti fără să fi fost judecat sau condamnat. „Element periculos“, trimis în arestul Securităţii

Pentru Vasile Cosma, „calvarul“ a început pe 3 decembrie 1947. „Eram la Baia-Mare, la un prieten. Voiam să petrecem Sărbătorile împreună. A bătut cineva la uşă: trei inşi de la Siguranţă veniseră să-l ia pe amicul meu, şi pe mine odată cu el. Eram considerat un «element periculos» pentru că făcusem parte din prima promoţie de paraşutişti instruiţi în domeniul spionajului şi sabotajului pe vremea când inamicii erau ruşii“, îşi aminteşte fostul deţinut politic.

Primele cinci luni de detenţie le-a petrecut în arestul Securităţii. Apoi a fost mutat în lagărul de muncă de la Canalul Midia-Năvodari. După cinci ani şi opt luni de umilinţe şi torturi, pe 27 august 1953, Vasile Cosma a fost eliberat şi condamnat la „domiciliu forţat“. Cinci ani de procese Fostul deţinut politic a dat în judecată statul abia în 2003. După cinci ani de tergiversări şi sentinţe nefavorabile, în iunie anul acesta, magistraţii Tribunalului Timiş au decis că trebuie să primească despăgubiri de 100.000 de euro. Avocatul lui Cosma, Florin Kovacs, a făcut însă recurs, iar Curtea de Apel Timişoara a triplat suma.

„Am încercat să dau statul în judecată după Revoluţie, însă erau încă la putere comuniştii. E de la sine înţeles că nu am reuşit. Abia în 2003 am reuşit să încep un proces. Nu îmi doresc banii aceştia de la contribuabili. Vreau să fie luaţi din pensiile securiş tilor“, explică fostul deţinut.

Bătrânul spune că va folosi o parte din bani pentru a se opera în China. „Din cauza suferinţelor îndurate în temniţele comuniste, coloana mea vertebrală e distrusă. Operaţia costă peste 90.000 de euro, apoi mai sunt drumul şi perioada în care voi rămâne internat“, mărturiseşte Cosma.

Ieri, şi disidentul Vasile Paraschiv a câştigat, în primă instanţă, despăgubiri de 300.000 de euro de la statul român pentru torturile la care a fost supus de fosta Securitate.

Vasile Cosma, fost deţinut politic: "Eram considerat un «element periculos» pentru că făcusem parte din prima promoţie de paraşutişti instruiţi în domeniul spionajului. Nu îmi doresc banii aceştia de la contribuabili. Vreau să fie luaţi din pensiile securiştilor."

EROU

Decorat de Regele Mihai

Vasile Cosma s-a înrolat voluntar în Armată la doar 18 ani, urmând apoi cursurile Şcolii de spionaj. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact în perioada 10 iunie-9 septembrie 1944, a făcut parte din Compania Misiuni Speciale a Batalionului 4 Paraşutişti. Cea mai importantă misiune la care a participat a fost una de comando, în timpul căreia a distrus un pod şi un depozit de muniţii din Uniunea Sovietică. A fost decorat de Regele Mihai pentru „faptele de vitejie“ din timpul războiului.