ȘCOALA din ROMÂNIA. 300 de elevi în PERICOL de MOARTE după PRĂBUȘIREA unui TAVAN

ȘCOALA din ROMÂNIA. 300 de elevi în PERICOL de MOARTE după PRĂBUȘIREA unui TAVAN

Peste 300 de elevi care învaţă în clasele I-VIII la Şcoala generală nr.6 din municipiul Deva au fost mutaţi miercuri într-un alt spaţiu de învăţământ, după ce o bucată de tencuială din tavanul unei săli de clasă s-a desprins şi a căzut la pământ în timpul unei ore de curs, fără să fie consemnate victime.

"A fost un incident care a avut loc în timpul unei ore de Limba română. O bucată din tencuială, cu un diametru de circa un metru şi jumătate, s-a desprins din tavan şi a căzut în partea din faţă a clasei, aproape de tablă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Cristina Bauman.

Şcoala generală nr. 6 face parte din Colegiul Tehnic 'Dragomir Hurmuzescu', unitatea şcolară dispunând de patru spaţii destinate procesului de învăţământ. De aceea, conducerea şcolii a decis ca elevii care studiau la şcoala generală să fie mutaţi într-un alt spaţiu, unde vor învăţa pe două schimburi în cursul acestei săptămâni.

În paralel, va fi pregătit un alt spaţiu al şcolii, unde elevii se vor muta de săptămâna viitoare, ceea ce va permite ca orele de curs să revină la un singur schimb.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cursurile au fost reorganizate, iar părinţii au fost informaţi despre soluţia găsită. Elevii vor învăţa pe două schimburi până la sfârşitul săptămânii. Începând de săptămâna viitoare, elevii vor face cursuri într-un alt spaţiu, ceea ce va permite revenirea la un program normal", a explicat Cristina Bauman.