22 decembrie 2019. Se împlinesc azi după opinia mea 30 de ani de la debutul uneia dintre cele mai diversiuni din Istoria României moderne: Diversiunea cu Teroriștii. Ca urmare a acestei diversiuni, după Căderea lui Nicolae Ceaușescu, începînd cu ora 18,30, România e scena unui inimaginabil Măcel.

Citez din Rechizitoriul Parchetului General din 5 aprilie 2019, întocmit de Colonel magistrat Cătălin Ranco Piţu, procuror militar, şef al Biroului urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, Document istoric de o excepțională valoare, prin cele 500 de pagini ale sale, cea mai bună carte apărută la noi despre Evenimentele din decembrie 1989:

„Datele existente în prezentul dosar arată că totalul persoanelor decedate în intervalul 16-27.12.1989 a fost de 1006, din care 153 pînă la 22 decembrie 1989. După data de 22 decembrie 1989, au decedat 853 de persoane. În acelaşi timp, în intervalul 16- 27.12.1989, au fost rănite 2988 de persoane, din care 890 pînă la 22 decembrie 1989. Din total, 2157 au fost rănite după data de 22 decembrie 1989. ”

Concluzia e fără echivoc: După venirea la Putere a echipei Ion Iliescu, numărul morților și al răniților e de șase ori mai mare decît cel morților și răniților produși de represiunea din partea regimului Ceauseșcu. Printre altele, Rechizitoriul e prima cercetare de amploare dedicată Diversiunii teroriste.

Datele și documentele din Rechizitoriu aduc pentru prima oară în fața românilor dovezi incontestabile ale punerii la cale de către conducerea militară de la vremea respectivă, cu acceptul Conducerii politice, a sîngeroasei Diversiuni menite: A albi Armata de crimele comise pînă în 22 decembrie 1989. A legitima noua putere drept salvatoarea poporului român. A bloca evoluția evenimentelor spre contestarea comunismului și înlocuirea perestroikismului cu o democrație de tip occidental. A justifica Procesul Ceaușescu.

Diversiunea Teroriștii din decembrie 1989 a constat în primul rînd în crearea unei pshihoze naționale în care un inamic misterios, dar monstruos, Teroriștii, lua cu asalt noua Putere pentru a-l aduce pe Nicolae Ceaușescu înapoi.

Un fals, o minciună mare cît secolul cum ar spune Michel Castex, pentru că la ora 18,30, în 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu era arestat la Unitatea militară din Tîrgoviște, și, mai ales, el fusese abandonat, dacă nu chiar trădat, de Securitate și de Armată chiar din dimineața lui 22 decembrie 1989 cînd la ordinele lui Iulian Vlad mai întîi și ale lui Victor Stănculescu mai apoi trupele de Securitate și Armata elimină dispozitivul din jurul CC astfel încît poporul poate intra în Piață și în CC fără probleme. Psihoza a fost creată și prin incredibila masare de blindate în București după Căderea lui Nicolae Ceaușescu înainte cu mult să apară așazișii Teroriști.

Scrie Rechizitoriul: „În concluzie, doar în Bucureşti, în preajma obiectivelor importante (civile şi militare), aşadar pe străzile Capitalei, au desfăşurat acţiuni de luptă, concomitent, 11032 de militari, cu 166 de tancuri şi 108 TAB-uri.” Cine a trăit zilele acelea își amintește de prezența blindatelor (o inutilitate întrun posibil război cu teroriștii, pentru că în luptători singuratici nu tragi cu tunul!) pe străzile Bucureștilor, prezență menită a crea și a adînci atmosfera de război cu un Mare Inamic. Pentru a arăta cum a funcționat Diversiunea pusă la cale de Armată Rechizoriul radiografiază în premieră cum s-a pregătit atmosfera pentru declanșarea Războiului cu teroriștii:

„Volumul 4 (pag.2-22) – «,Jurnale acţiuni de luptă», cuprinde Registrul Istoric al Regimentului 20 Tancuri Bucureşti. În legătură cu misiunile de luptă executate de această unitate la data de 22.12.1989 se arată că în «jurul orelor 18:00 s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea sediului CC şi Palatului Republicii, nimicirea elementelor din aceste sedii şi punerea acestora la dispoziţia organelor militare (...) Subunităţile de tancuri au plecat din cazarmă în jurul orelor 18:20 (...) Au ajuns în Piaţa Palatului 33 de tancuri (.. ) S-a deschis focul asupra inamicului din palat». Ordinul demonstrează că, la fel ca în cazul notelor telefonice 38 şi 39 transmise anterior, conducerea superioară a MApN a ordonat misiuni de luptă, fără ca în momentul emiterii ordinului să existe o situaţie reală de luptă, cu atît mai puţin una care să impună trimiterea în centrul Bucureştilor a unor efective importante de blindate grele. La orele 18:00, în Piaţa Palatului nu se trăgea. Întregul probatoriu administrat a relevat că incidentele din această zonă au debutat la orele 18:30.

În mod firesc se pune întrebarea de ce a fost emis un astfel de ordin. Avea conducerea MApN informaţii că în perimetrul Pieţii Palatului urma să se deschidă focul? Mai mult, analiza ordinului supus discuţiei arată că acesta este neclar, generator de confuzie, atîta timp cît nu se precizează nimic concret despre inamicul care trebuia nimicit, situaţia tactico-operativă fiind complet ignorată. Şi apoi, ce inamici se aflau în CC la acel moment, încît să fie necesară nimicirea lor cu blindatele!?

În realitate, ordinul este de-a dreptul criminal, deoarece în Piaţa Palatului, la acea oră se aflau zeci de mii de revoluţionari, dar şi forţe militare deja instalate în dispozitiv. Gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor, ministru al apărării în acel moment, ştia că în perimetrul fostului CC se află mulţi civili înarmaţi cu armament militar, fiind martor ocular al înarmării acestora cu armele abandonate de componenţii Direcţiei a V-a din fostul DSS. Ştia de asemenea faptul că tancurile trimise pentru «nimicirea elementelor» din CC şi Piaţa Palatului aveau să ajungă în zonă pe timp de noapte. Aceleaşi concluzii sunt valabile şi pentru generalul Eftimescu Nicolae, fără a cărui contribuţie, ca şef al Direcţiei Operaţii, nefiind posibilă deplasarea spre Bucureşti a unor efective de blindate grele.”

Rechitoriul semnalează drept victime ale Diversiunii din Piața Palatului două monumente de patrimoniu:

„Totodată, se constată că urmare directă a tirului deosebit de intens existent în Piaţa Palatului în seara zilei de 22 decembrie 1989, două obiective de patrimoniu (Biblioteca Centrală Universitară şi Palatul Republicii/Regal) au suferit uriaşe distrugeri, prin incendiere. Au fost distruse în mod ireparabil foarte multe bunuri ale patrimoniului naţional, valoarea acestora fiind practic inestimabilă.”

În BCU se va trage cu tunul de către tancurile aliniate cu fața spre edificiu. Documentul istoric întocmit de Parchet publică în premieră mărturia lui Iulian Stoica, directorul BCU la vremea respectivă, depusă la Sediul Parchetelor Militare pe 10 octombrie 2017. Cele trei pagini, în care directorul povestește cum alerga de la un ștab la altul în sediul CC pentru a opri focul, ar trebui reproduse în orice istorie a culturii române față în față cu barbarii. Iată din mărturie momentul întîlnirii cu Sergiu Nicolaescu:

„Disperat că nu reuşesc să opresc tirul am mers personal pînă la intrarea «C» din clădirea CC şi am mers pînă în holul central unde am fost oprit de militari şi civili înarmaţi: Deşi am precizat scopul venirii mele, mi s-a spus că este periculos să ajung la etajul 7 unde sunt cei care pot lua decizii şi că nu mă sfătuiesc să merg la acel nivel, deoarece pot fi împuşcat. Am scris atunci pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un sac ce conţinea pufuleţi următoarele cuvinte: «se distruge o bogăţie naţională, ordonaţi oprirea focului».

Am încercat să transmit acest mesaj militarilor pentru a fi dus la cei care iau decizii. Un militar a preluat hîrtia, însă altul l-a atenţionat că riscă enorm să fie împuşcat şi atunci s-a renunţat la orice demers. Am lăsat hîrtia militarilor în speranţa că mesajul va fi dus celor care coordonează acţiunea şi m-am îndreptat spre ieşirea principală. Uşa din fier forjat rămînea închisă, dar fereastra era deschisă şi puteai comunica cu exteriorul. Aşa l-am întîlnit pe regizorul Sergiu Nicolaescu, aflat în stradă de partea cealaltă. Îl cunoşteam, şi am remarcat că purta pantaloni militari bufanţi şi o tunică de tip militar, iar la gît avea un pistol de tip mitralieră. I-am adus la cunoştinţă şi acestuia, într-un gest de disperare, că se distruge o avuție naţională şi l-am rugat să intervină pentru a opri tirul asupra imobilului BCU.

Mi-a răspuns: «Ce ştii dumneata, vin asupra Bucureştiului cîteva regimente, nu ne arde de focul de aici». Aşadar nu am rezolvat nimic şi m-am întors către BCU cu dorinţa de a intra, însă nu am mai putut, bucăţi din zid cădeau în urma tragerilor, iar acoperişul ardea. Deoarece nu mai puteam intra, am plecat acasă. De aici am sunat de cîteva ori la pompieri şi am sesizat nenorocirea, însă mi s-a răspuns că nu lucrează sub gloanţe. A doua zi, 23.12.1989, în jurul orei 12,00, am revenit la sediul bibliotecii şi am găsit un dezastru.” În ce consta dezastrul?

„Din păcate pagubele sunt iremediabile, întrucît s-au distrus circa 500.000 volume valoroase, de exemplu: întreaga bibliotecă Maiorescu, saci întregi cu corespondență Coşbuc, perioada românească a lui Mircea Eliade şi altele.”