Textele izvorăsc, cel mai adesea, din temele propuse anual de La Milanesiana, pentru ca apoi să curgă asemenea unui râu de erudiţie, ce cuprinde atât filosofie, cât și literatură, estetică, etică și mass-media. Gândirea vizionară a lui Eco este mai mult decât oricând necesară cititorilor care, ca niște pitici cocoțați pe umerii giganților, încearcă să înțeleagă lumea contemporană. Autorul răstoarnă aforismul medieval care dă titlul volumului: „Poate că mişună deja în umbră giganţi pe care nu-i cunoaştem, pregătiţi să se caţăre pe umerii noştri, ai piticilor.“ În lucrarea de față, Umberto Eco revine asupra marilor teme ale culturii europene: Originea civilizației noastre, evoluția canoanelor frumuseții, formele expresiei artistice, falsificarea istoriei și obsesia complotului, toate acestea fiind tratate din punct de vedere al filosofiei, literaturii, istoriei artei și culturii populare. Fiecare dintre argumentările lui Umberto Eco este bogat ilustrată și exemplificată cu trimiteri la opere literare și plastice, precum și cu elemente istorice, fie ele antice, renascentiste, moderne sau contemporane.

DESPRE AUTOR:

Filosof, medievist, semiotician, analist al fenomenelor mass-media, UMBERTO ECO și-a făcut debutul în proză în 1980, cu romanul Numele trandafirului, urmat de Pendulul lui Foucault, Insula din ziua de ieri și altele. Dintre numeroasele sale volume de eseistică amintim: Tratat de semiotică generală, Limitele interpretării, Istoria frumuseţii, Istoria urâtului, Istoria tărâmurilor și locurilor legendare, Cronicile unei societăţi lichide.

Te-ar putea interesa și: