În urmă cu 19 ani, pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la Alianţa Nord-Atlantică (NATO) prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA. Câteva zile mai târziu, pe 2 aprilie, avea loc ceremonia de arborare a drapelului românesc la sediul Alianței de la Bruxelles. Începând cu anul 2005, în baza unei propuneri legislative, în prima duminică a lunii aprilie, în fiecare an, se serbează „Ziua NATO în România”.
România a aderat la NATO în anul 2004, după ce a depus la Departamentul de Stat al SUA, instrumentele de ratificare. Alături de țara noastră, în aceeași zi au devenit membre ale NATO încă șase state, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, așa cum s-a convenit în cadrul Summitului de la Praga, din 2002. Statele Unite sunt statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
La câteva zile după încheierea demersurilor oficiale, pe 2 aprilie, drapelul românesc era ridicat, alături de celelalte drapele ale statelor membre, pe esplanada din fața sediului NATO de la Bruxelles. În România, evenimentul a fost marcat, în baza unei legi adoptate în aceeași perioadă. Astfel, începând cu anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, se serbează „Ziua NATO în România”, potrivit MAE.
Odată cu obținerea statutului de membru NATO, prin tratatul ratificat în 2004, România a obținut garanții de securitate dintre cele mai puternice. Iar acest lucru a fost confirmat cu ocazia primei vizite a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer (2004 - 2009), la București, pe 13 mai 2004, imediat ce România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei.
Iar din 2019, România deține una dintre cele mai importante funcții la nivelul NATO, cea de secretar general adjunct. Poziția este ocupată de Mircea Geoană, care i-a urmat lui Rose Gottemoeller, din 17 octombrie 2019.
Sursa: arhiva EVZ
Procesul de aderare a fost anevoios
Trebuie spus că procesul de aderare la NATO nu a fost chiar atât de simplu. Cererea României a fost amânată, în contextul summitului de la Madrid din anul 1997, când Cehia, Polonia și Ungaria au fost invitate în Alianță, începând cu 1999.
Preşedintele american Bill Clinton tăia elanul autorităților de la București, respingând categoric aderarea la Alianţă. Aceasta chiar dacă, în 1994 România devenea prima țară post-comunistă care se alătura programului Parteneriatului pentru Pace al NATO. Primii ani ai tranziţiei fuseseră anevoioşi, iar foştii lideri comunişti încă trăgeau sforile către Rusia. De unde și neîncrederea cu care eram priviţi de Occident, după cum mărturisea președintele Emil Constantiescu.
„În noiembrie 1996, când am devenit preşedinte, România nu era luată în considerare pentru primul val de extindere a NATO. În acel moment, România nu avea niciun prieten. Era greu de imaginat că vom putea recupera în doar şapte luni ceea ce ar fi trebuit să se facă în şapte ani, dar era important să lansăm un semnal politic puternic – «Da, România doreşte să facă parte din NATO şi renunţă la dublul limbaj şi la politica duplicitară»”, avea să declare Emil Constantinescu, preşedintele României în perioada 1996-2000.
Sursa Foto: EVZ
România a primit invitația în 2002
În ciuda refuzului, autoritățile de la București au adoptat mai multe decizii politice ce răspundeau contextului evoluțiilor mediului de securitate regional.
În 1998 Parlament a dat răspuns pozitiv cererii NATO ca avioanele Alianţei să utilizeze spațiul aerian românesc pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei. Ulterior, în 1999, Parlamentul a aprobat cererea preşedintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul spre Iugoslavia via România al contingentelor cehe şi poloneze din cadrul trupelor internaţionale NATO de menţinere a păcii pentru Kosovo (KFOR).
Drept urmare, România a primit invitația de aderare în următorul val, la Praga, în 2002.