Avem mai multe maşini decât încap pe străzi, mai multe blocuri decât încap în oraş, suntem sufocaţi de noxe, de betoane şi de gunoaie.
Statisticile ne plasează în coada listei şi la spaţiu verde, cu doar 2,4 mp de iarbă pe cap de locuitor, în timp ce austriecii au 70 mp/locuitor, olandezii şi belgienii - 65 mp, englezii - 58 mp, irlandezii - 50 mp, danezii - 46 mp, iar francezii - 45 mp. Înainte de 1989, aveam în medie 12-13 mp de spaţiu verde pe cap de bucureştean.
Din 1990 încoace, ritmul defrişării zonelor oxigenante din Capitală a fost de 100 de hectare pe an. Din 3.400 de hectare de spaţiu verde, au mai rămas 1.400. Dezastrul a luat proporţii mai ales în ultimii patru ani, când transformarea unor zone verzi în cartiere de blocuri a făcut doar subiect de presă, nu şi obiect de dosar penal, cum ar fi fost cazul.
Aşa am ajuns ca 280 de tone de praf să zacă pe kilometru pătrat din cauza dispariţiei copacilor care ar putea reţine fiecare câte 20 kg de praf. Conform Institutului de Sănătate Publică, câteva mii de bucureşteni suferă de boli respiratorii din cauza aerului poluat.
Şi totuşi, îngrijorarea rămâne o chestiune de demagogie. Adriean Videanu, când era candidat, a promis o centură verde pentru Capitală, care să absoarbă praful şi poluarea. Azi recunoaşte că nu s-a achitat de promisiune.
Dacă, la presiunea publică, primăria a reuşit, chipurile, să salveze Parcul Bordei de betonare, dând la schimb altă bijuterie - Satul francez -, aceeaşi primărie a pierdut finanţări europene de câteva zeci de milioane de euro pentru ecologizarea lacurilor din oraş. Cauza: cârciumile apărute precum ciupercile pe malul lacurilor, în toate parcurile.