27 aprilie. Malpraxis la scară planetară. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

27 aprilie. Malpraxis la scară planetară. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Dedică ziua lucrurilor obişnuite şi nu începe nimic nou, mai ales în domeniul sentimental. După orele de serviciu, care trec repede, trebuie să faci puţin sport de cameră, dar nu în camera în care ai lucrat. Puțină ergonomie.

 

Miami Vice” - un serial “viral” în anii 80’ în State. Se făcea pustiu pe străzi când era la tv. De atunci a rămas vorba “ce, eşti Sonny!” sau “eşti sonat?” pentru un act de curaj nebunesc. Sonny Crockett a fost primul, prototipul poliţistului care facea dreptate cu orice preţ, un nebun frumos şi furios care ne-ar trebui astăzi, acum, aici, al dracului de mult, Doamne iartă-mă! Se fac multe fărădelegi acum sub acoperirea carantinei, cei care au puterea fură și ultimul arbore din pădure, pe sub ferestrele mele trec, mai ales noaptea, camioane uriașe cu numere de Austria pline de copaci seculari, nu orice, numai stejari. Eu îi văd, îi vede și Dumnezeu. Poate Dumnezeu îi iartă, eu nu! Dar ce spun, iată un raport de la Bruxelles despre criminalitatea în creștere masivă, SOV are, din nou, dreptate:

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, face apel la populație să fie vigilentă, deoarece criminalitatea cibernetică se folosește de utilizarea sporită a internetului  în această perioadă de izolare și de climatul de teamă care domnește în timpul pandemiei.

În opinia sa, pandemia joacă un rol semnificativ în ce privește criminalitatea în toate statele atinse de noul virus. Sunt exploatate consecințele crizei: frica și neliniștile oamenilor și, în consecință, se observă blocaje în aprovizionarea cu materiale de protecție, observându-se noi forme de escrocherie. Apelurile cu solicitări de bani pentru presupuse rude bolnave s-au înmulțit.

Oficialul Interpol afirmă că este vorba despre organizații criminale care operau și înainte de pandemie și care acum profită de situație. Dar s-a observat și intrarea în acțiune a unor noi grupări, necunoscute până acum. Totuși, măsurile luate de cele mai multe state au condus la scăderea furturilor și a spargerii locuințelor. A crescut însă numărul celor care escrochează populația propunând materiale sanitare contrafăcute chiar la ușa casei.

Criminalitatea cibernetică, la rândul ei, depinde de dezvoltarea tehnologică a țării respective, dar nimeni nu este ferit, pentru că toate statele sunt conectate, mai mult sau mai puțin la internet.

Africa este foarte bine dotată cu telefoane mobile, ceea ce permite realizarea de operațiuni bancare frauduloase. Cu alte cuvinte, amenințarea este mondială, acest gen de crimă fiind fără frontiere. Astfel, criminalitatea trece de la atacul fizic, la cel digital.

Criminalitatea pune la mari încercări forțele de ordine din lumea întreagă, astfel încât Interpol se bazează în aceste zile pe colaborarea intensă cu  forțele de poliție din fiecare țară.

Miniștrii de finanțe ai UE au convenit să acorde un pachet de 540 miliarde de euro pentru a susține statele membre pe toată perioada pandemiei.

Cele 194 de țări membre ale Interpol sunt sprijinite în operațiunile internaționale, li se furnizează asistență tehnică pentru combaterea criminalității.

Mesajul Interpol este : Rămâneți vigilenți și sceptici. Securizați-vă computerele și asigurați-vă că sistemele de exploatare sunt actualizate. Păstrați-vă datele pe un suport extern. Fiți foarte atenți la copii, pentru că ei petrec acum mai mult timp pe internet, fiind, uneori, ușor de abordat de către infractori.

 

Cred că am uitat ceva important să vă spun, dar o să-mi aduc aminte, doar mâine este o altă zi!

 

 

HOROSCOP 17 aprilie 2020

 

BERBEC   Astăzi, sentimentele şi dorinţele tale par că sunt respectate cu bunăvoinţă de către cei din jurul tău. Dimineaţa este densă şi aglomerată, dar eşti optimist şi motivat în ceea ce faci. Tu poţi întâlni o opoziţie astăzi, dar nu te înfuria, astăzi este ziua „opoziţiilor”. Prudenţa, vigilenţa şi un dram de viclenie te pot scuti de necazuri în perioada menţionată. Poziţia Lunii şi a lui Mercur ne îndreptăţesc să spunem că este bine, ca în perioada menţionată, să asculţi cu atenţie şi să provoci partenerii la discuţii. Poţi auzi multe lucruri relevante şi folositoare!

TAUR  Eşti aproape de o realizare, finalizare, depăşeşti un obstacol. Poţi părăsi căile convenţionale pentru o rezolvare originală şi cu atât mai profitabilă! Norocul ajută pe cei îndrăzneţi! Dacă te duci la muncă, (totuşi se mai şi lucreză), sau unde îţi desfăşori activitatea, concentrează-te şi clarifică, eventual chiar finalizează problemele importante care trenează de ceva timp. O zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi programe de distracţie mai pe seară, în familie, acasă.

 GEMENI   Totul trece, nu spera şi nu ai teamă! Astăzi poţi ataca cu succes problemele materiale, urgente, cotidiene. Este un prilej bun pentru finalizarea unor proiecte, pregătiri. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Trebuie să te concentrezi şi să nu pierzi timpul în activităţi inutile. Dacă nu eşti atent, lucrurile încep să-ţi scape de sub control. Verifică şi controlează. Pentru Gemenii care au hotărât să se respecte, adică să stea acasă, le sugerăm un program de tip SMS, adică somn-mâncare-somn.

RAC   La sfârşitul săptămânii de lucru, ambianţa este plăcută şi relativ liniştită. Astăzi eşti un pic prea vocal şi prea insistent în a-ţi susţine opiniile şi cauza. Dar, te poţi scuza elegant! Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Fereşte-te de ceartă, la orele serii. Nu reacţiona la nimic, taci şi zâmbeşte, mai ales dacă provocările vin din partea unei femei. O atitudine de felul „da, înţeleg, dar nu este în puterea mea!” descureajează o femeie pusă pe revanşă. Sigur, dacă nu este vorba de dus gunoiul, sau de plimbat căţelul. Asta poţi să faci chiar şi tu!

LEU  Respectă un program echilibrat activitate-odihnă. Nu te grăbi, nu fii nerăbdător, toate se întâmplă la timpul lor! În rest, sunt convenţii şi închipuiri. Nu te obosi inutil şi păgubos! Cooperează mai strâns cu partenerii, sau colegii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei. Evită enervarea şi stresul printr-o atitudine prevenitoare şi zâmbitoare faţă de anturajul apropiat, faţă de familie. Nu sta cu spatele la apă, mai ales dacă eşti pe marginea unei piscine! Având în vedere că marea majoritate a Leilor nu au piscină, „apa” se asimilează cu cada de la baie, sau un simplu robinet.

FECIOARĂ   Dedică ziua lucrurilor obişnuite şi nu începe nimic nou, mai ales în domeniul sentimental. După orele de serviciu, care trec repede, trebuie să faci puţin sport de cameră, dar nu în camera în care ai lucrat. Puțină ergonomie. Dacă ai ceva de spus, astăzi este ziua, pentru că te bucuri de darul elocinţei. Planurile şi proiectele începute astăzi sunt faste şi pot să aibă o dezvoltare interesantă. Întotdeauna trebuie să ai o atitudine pozitivă, dar să nu promiţi niciodată mai mult decât poţi să faci, în speranţa că se rezolvă, sau se uită. Seară deosebită în compania celor dragi, acasă, natural!