Pe 25 decembrie 1989, chiar în ziua de Crăciun, cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu era executat în curtea unei unități militare din Târgoviște, în urma unui proces care stârnește și acum numeroase controverse.
Pe data de 22 decembrie, la ora 12.09, Nicolae şi Elena Ceauşescu se urcau într- un elicopter de pe clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (n.r. – unde este în prezent Ministerul Afacerilor Interne) fugind spre Snagov, de frica mulţimii care protesta tot mai vehement în Piaţa Palatului. La scurt timp după aterizarea la reședința de lângă București, elicopterul cu cei doi dictatori a decolat din nou, de această dată în direcția Târgoviște, unde, ,,conducătorul suprem” spera să găsească scăparea, prin formarea unei rezistențe.
Abandonat de mai toată lumea, Ceauşescu nu a mai apucat să facă nimic, aparatul de zbor aterizând pe câmp, la Boteni. Spre seară, cuplul a fost arestat, iar la ora 18.30, soţii Ceauşescu ajungeau într-o unitate militară din Târgovişte, unde au rămas sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor.
Decret semnat în toaletă
În Ajunul Crăciunului, chiar pe 24 decembrie, printr-un decret al CFSN, semnat de Ion Iliescu, a fost constituit ,,Tribunalul Militar Excepțional”, iar actul istoric ar fi fost scris într-o toaletă a Ministerului Apărării Naţionale, din cauza fricii, dusă până la paranoia, care se instalase în toată țara. Completul de judecată a fost format din doi judecători militari, coloneii Gică Popa (președinte) şi Ioan Nistor, și trei asesori populari (n.r. - reprezentanţi ai poporului în completele de judecată), căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefierul era plutonierul- major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar ,,apărarea” a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu.
Printre participanţii la proces se mai aflau şi generalul Victor Atanasie Stănculescu, cel care a şi organizat execuţia Ceauşeştilor, precum şi Gelu Voican Voiculescu, însărcinatul cu înhumarea ulterioară a cuplului dictatorial.
Procesul a durat de la 13.20 până la 14.40
Deplasarea la Târgoviște a membrilor „Tribunalului Militar Excepțional” s-a făcut cu 5 elicoptere, iar procesul a început pe 25 decembrie la ora 13.20 și s-a terminat extrem de repede, în jurul orei 14.40, în garnizoana din Târgoviște. Soții Ceaușescu au fost acuzați de genocid, subminarea puterii de stat, distrugerea bunurilor obștești, subminarea economiei naționale precum şi pentru ,,încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate”.
Difuzarea imaginilor cu soţii Ceauşescu în momentul în care au primit sentinţa de condamnare la moarte sunt absolut cutremurătoare şi au fost urmărite atunci de milioane de români.
,,Nu mă legați, mă, băieți!”
Cei doi bătrâni, responsabili pentru masacrul de la Timişoara, sunt legaţi cu forţa, iar ea cerşeşte clemenţă din partea soldaţilor, prin celebra replică: ,,Nu mă legaţi, mă, băieţi!”. În aproximativ cinci minute de la declararea sentinței, cei doi sunt deja în fața zidului de execuție, iar mărturiile celor care au tras sunt de groază. Generalul Atanasie Stănculescu, cel care în 1990 avea să devină ministrul Apărării, a fost cel care a organizat un complet de opt paraşutişti pentru execuţia tirnanilor, însă, doar trei dintre ei au fost selectaţi pentru a trage. E vorba de căpitanul Ionel Boeru, plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Octavian Gheorghiu.
,,Aveam pe bocanci urme din creierul Elenei”
,,Drumul nostru către zid, pe care îl ştiam, i-a făcut pe Nicolae şi Elena Ceauşescu să nu mai meargă pe propriile picioare şi au fost conduși în stare de imponderabilitate de către colegii mei, pentru că nu mai aveau putere să meargă. Iniţial, ei au crezut că merg la elicopter, după care tovarăşul s-a uitat în ochii mei preţ de câteva momente şi atunci l-am văzut pe Ceauşescu uman, dându-i lacrimile. După care, spre zid, a fost foarte demn. A spus <
>, a declarat, de nenumărate ori, Dorin Cârlan, unul dintre cei trei soldaţi care au tras în cuplul Ceauşescu. ,,Am tras circa 30 de cartușe în zona ei, în capul ei am vrut să se ducă, de la un metru, un metru jumătate. Cert este că nu miam dat seama atunci, cum nu îmi dau seama nici acuma, dar aveam pe pantaloni şi pe bocanci urme de oase, de creier şi de sânge“, a mai mărturisit Dorin Cârlan.Judecătorul care i-a condamnat la moarte pe Ceaușești s-a sinucis după două luni
Pe 25 decembrie 1989, târziu în noaptea de Crăciun, când Televiziunea Română a transmis prima variantă a procesului soților Ceaușescu, judecătorul militar Gică Popa a fost doar o voce fără chip care a rostit sec un verdict ce avea să schimbe soarta întregii țări: „Tribunalul, în numele legii și al poporului, deliberând în secret, condamnă, cu unanimitate de voturi, pe inculpații Ceaușescu Nicolae si Ceaușescu Elena la pedeapsa capitală și confiscarea totală a averii”. După doar două luni, Gică Popa nu a mai rezistat amintirilor legate de acele momemnte dramatice. Și-a pus pistolul la tâmplă și a apăsat pe trăgaci. Magistratul a lăsat trei bilete de adio.
Una dintre cele mai şocante întâmplări din timpul tragicelor evenimente din decembrie 1989 este cea în care un tânăr de 20 de ani a fost împuşcat pe 21, la baricadă, şi descoperit de tatăl lui pe 24 decembrie, viu, printre morţii de la morga Spitalului Colţea.
Povestea lui Mugurel Neagu este desprinsă, parcă, din scenariile celor mai dramatice filme. În data de 21 decembrie 1989, tânărul, care la aceea vreme avea doar 20 de ani, s-a aflat în mijlocul evenimentelor tragice din București. ,,În seara zilei de 21 decembrie, mă aflam la baricadă, unde m-am oprit în drumul spre serviciu, eu fiind ospătar la ,,Ambasador”. La un moment dat, dinspre scutieri a ieşit un soldat care a tras o rafală. Un glonţ mi-a distrus un plămân, iar al doilea, un rinichi. Un alt treilea glonţ, dum-dum (n.r.- proiectil care explodează în momentul atingerii ţintei), venit, aşa cum s-a stabilit în urma unui raport balistic, de pe Teatrul Naţional, mi-a pulverizat două vertebre şi măduva spinării. Am fost dus la Spitalul Colţea, iar pe 24 decembrie m-a găsit tata la morgă. Eram aruncat printre 40-50 de cadavre, cu mai multe corpuri peste mine, iar un individ ne spăla cu un furtun cu apă. Tata a observat că sunt cald şi a isistat să fiu reexaminat şi s-a descoperit astfel că sunt viu. Eram în comă, iar după câteva zile am fost dus în Italia, prin Crucea Roşie”, ne-a povestit Mugurel. După 25 de ani de la evenimentele tragice, bărbatul care are acum 45 de ani, se află în prezent tot într-un spital din Italia, asta pentru că în ultimele săptămâni a suferit câteva complicaţii, ca urmare a celor 27 de operaţii pe care le are.
„Chiar acum (n.r. – ieri) sunt pe perfuzii, pentru că am febră mare, în urma dilatării rinichiului unic”, ne-a spus Mugurel, ieri, într-o convorbire pe Internet.