Unul dintre marile mistere ale evenimentelor din 1989 este vizita lui Nicolae Ceaușescu în Iran, din perioada 18-20 decembrie. S-a vorbit foarte mult despre faptul că Ceaușescu a dus bani, aur, sau a cerut ajutor militar regimului de la Teheran. S-a spus chiar și că o parte din „teroriștii” din decembrie ’89 au venit ca urmare a vizitei lui Nicolae Ceaușescu în Iran.
În dimineaţa plecării delegaţiei oficiale în Iran, Nicolae Ceaușescu i-a convocat la vila sa din Primăverii pe generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, și pe generalul Iulian Vlad, șeful Departamentului Securităţii Statului. I-a întrebat care e situaţia la Timișoara și singurul care a răspuns a fost Postelnicu: „la Timișoara e liniște, tovarășe secretar general!”. Apoi, Ceaușescu l-a luat la o scurtă plimbare pe Vasile Milea, departe de ceilalţi doi. Cu Iulian Vlad nu a schimbat nicio vorbă, considerând că spusele superiorului său, Tudor Postelnicu, erau suficiente.
În realitate, după cum neau declarat persoane aflate în conducerea statului în acea perioadă, încă în viață, Nicolae Ceaușescu a plecat în Iran lăsând-o la conducerea statului român pe soția sa. Așa cum anunțase, Elena Ceaușescu, la acea vreme prim-viceprimministru, urma să fie ajutată de Manea Mănescu și de Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României. Tot Nicolae Ceaușescu stabilise ca întreaga comunicare oficială dintre el, șeful statului și celelalte instituții să fie făcută prin intermediul Elenei Ceaușescu.
EXCLUSIV
În urma conflictului cu generalii Vlad și Milea, șeful Departamentului Securității Statului și ministrul Apărării Naționale, din 17 decembrie 1989, Ceaușescu își pierduse încrederea în cei doi. Nici ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, nu mai era în grații.
Vroia să dea Iranului mai mult grâu
Rezultatul acestei situații a fost unul extrem de interesant și necunoscut până acum: în toată perioada vizitei în Iran, Nicolae Ceaușescu nu a primit nicio informare din partea Securității sau Armatei, gestul generalului-colonel Iulian Vlad, fostul șef DSS, putând fi catalogat drept insubordonare. Din informațiile obținute rezultă că nu au fost emise nici buletinele zilnice de analiză către Elena sau Constantin Dăscălescu, informarea lui Nicolae Ceaușescu realizându- se în totalitate prin intermediul soției. Scopul real al vizitei în Iran era parafarea unui acord de livrare de petrol către nou-construita rafinărie de la Midia. Acordul României cu Iranul prevedea livrarea unei cantități însemnate de petrol în schimbul a patru milioane de tone de grâu românesc. În acel moment, 1989, în rezervele de stat ale României erau 12 milioane de tone de grâu, în condițiile în care consumul României era evaluat la 3,8-4,1 milioane de tone pe an.
Nicolae Ceaușescu obținuse cu greu această întâlnire din partea liderilor iranieni și din acest motiv nu a vrut să o rateze. Cei care l-au cunoscut îndeaproape spun că prefera să nu știe care sunt problemele reale lăsându-le în sarcina celorlalți. Pe de altă parte, avea încredere în loialitatea soției, fiind convins că va face totul pentru a controla situația.
Întrucât toate comuni cațiile dintre cei doi au fost realizate cu ajutorul echipamentelor puse la dispoziție de Securitate, printr-un serviciu special de comunicații, undeva ar trebui să se regăsească aceste convorbiri. Poate așa vom afla vinovații zecilor de morți de la Timișoara, incinerați din ordinele Elenei cu complicitatea generalului Constantin Nuță, șeful Inspectoratului General al Miliţiei, Tudor Postelnicu și fostului procuror general al României, Nicolae Popovici. Sau dacă speriată de numărul mare de morți, Elena a luat de capul ei decizia să-și acopere urmele. Misterul vizitei în Iran rămâne doar un episod dintr-o lungă fugă de realitate pe care Nicolae Ceaușescu a practicat-o în ultimii ani ai existenței sale. Prefera să caute petrol iranian în loc să dea de mâncare unui popor întreg.