24 de ani, se împlinesc astăzi, de la moartea regretatului fondator al grumului Song, Ioan Luchian Mihalea. Acesta a fost ucis cu bestialitate de doi bărbați.
Ioan Luchian Mihalea, fondatorul grupului vocal Song şi al corului de copii Minisong a fost asasinat în noiembrie 1993, în propriul apartament, de doi tineri care au vrut să-l jefuiască. La atâta timp de la crima care a şocat România şi de la ceea ce a ieşit la iveală în urma ei, unul dintre cei doi ucigaşi, Nelu Florian Gavrilă, condamnat la închisoare pe viaţă, a fost eliberat, miercuri, din închisoare.
La opt ani de la încarcerare, Gavrilă a fost trecut din regimul de maximă siguranţă, în care sunt incluşi cei cu pedepse mari, în cel de „închis”. După alţi cinci ani a ajuns printre puşcăriaşii care beneficiau de avantajele de la „semideschisă”. După cum avea să noteze presa, în tot acest timp, nu a avut nici o abatere, nici un incident care să-l oprească să spere la regimul deschis. Lucru care s-a şi întâmplat recent, primind acest statut. A fost transferat de la Jilava, la Penitenciarul Găeşti. Acolo a participat la diverse activităţi educative. Ulterior a fost eliberat.
Pe 30 noiembrie 1993, dispeceratul Poliţiei municipiului Bucureşti era sesizat telefonic că a fost comis un omor, într-un apartament din Drumul Taberei, victima fiind cunoscutul dirijor, compozitor şi solist al grupului Song, Ioan Luchian Mihalea. La faţa locului s-a deplasat urgent o echipă formată din procuror, medic legist şi specialişti criminalişti, care aveau să constate următoarele: uşa de acces era întredeschisă şi prezenta urme de sânge pe partea exterioară şi interioară, cheia fiind găsită în broască, pe interior. În primul hol al locuinţei au fost identificate mai multe pete de sânge, inclusiv o urmă de stratificare creată de un obiect de încălţăminte. În al doilea hol al locuinţei a fost găsit cadavrul artistului, prezentând urme de lovituri create de un corp ascuţit, taietor, precum şi mai multe echimoze. În dormitor lucrurile erau răvăşite, fiind descoperite mai multe urme de sânge.
Asasinii, Nelu Florian Gavrilă şi Ionel Păun, au fost condamnaţi pe viaţă pentru crimă. „Filmul crimei” avea să scoată la iveală faptul că Mihalea avea un secret, care durase atât în anii comunismului, cât şi după revoluţie: era homosexual. Un secret care, odată aflat, avea să şocheze opinia publică românească în momentul decesului artistului, care era căsătorit de trei ani şi avea şi avea un băieţel, Ionuţ.
Nelu Florian Gavrilă era o persoană cunoscută în cercul homosexualilor. Îl cunoscuse pe Mihalea în cursul anului 1991, după care cei doi au început să întreţină relaţii sexuale. Relaţia s-a încheiat la începutul anului 1993 din cauza geloziei victimei şi a unor neînţelegeri de ordin financiar, după cum avea să consemneze poliţia.
După cum reiese din raportul medico-legal, întocmit în urma decesului, pe 29 noiembrie 1993, la ora 17:00, Ioan Luchian Mihalea „era acasă şi consumase probabil şi un act homosexual”. În jurul orei 18:30, aşa cum stabiliseră la telefon, Nelu Gavrilă se prezintă acasă la Ioan Luchian Mihalea. La intrarea în scara blocului, Gavrilă întrerupe iluminatul electric de la parter prin răsucirea tubului de neon. Urcă apoi, împreună cu Păun, la etajul 1 şi sună la uşa lui Mihalea. Conform ripvip.wordpress.com, la 18:35 Mihalea le deschide uşa celor doi şi îi invită în casă, exprimându-şi totodată surprinderea faţă de prezenţa lui Ionel Păun. La 18:40-19:30 cei doi îi provoacă o moarte violentă artistului, după care, relaxaţi, şterg urmele, îşi spală mâinile de sânge şi...pleacă. La 19:00-19:30, vecinii aud ţipetele de ajutor ale victimei.