Primăria Cluj Napoca poate să răsufle ușurată, cel puţin pentru moment, deorece nu mai trebuie să achite despăgubiri de ordinul sutelor de mii de euro unor rromi care au fost strămutați forțat, într-un loc din apropierea gropii de gunoi a orașului.
În urmă cu aproape patru ani, Primăria Cluj Napoca a luat decizia de a muta o colonie de țigani, care „campau” ilegal pe strada Coastei. În locul aşezării din cocioabe de carton, utilate cu aparatura electronică de ultimă generaţie, televizoare LCD, frigidere etc., Mitropolia Clujului a construit un imobil în care funcţionează Seminarul Ortodox.
Rromi s-au adresat instanţei de judecată şi au solicitat despăgubiri dar şi primirea unor locuinţe. Tribunalul Cluj a dispus la finele anului trecut ca fiecare dintre cei 233 de rromi strămutaţi să primească câte 2.000 de euro şi câte o locuinţă, în funcţie de numărul membrilor de familie a celor care erau în situaţia dată. Cum sentinţa a fost dată în data de 30 decembrie 2013, de bucurie, rromi au organizat nişte petreceri care au durat şi după Anul Nou.
Bucuria a fost de scurtă durată deoarece, primarul Emil Boc a atacat cu recurs decizia Tribunalului Cluj, prin care Primăria era obligată să plătească 466.000 de euro şi să pună la dispoziţie un număr însemnat de locuinţe sociale, pe care, de altfel, nici nu le are.
În urma rejudecării, Curtea de Apel Cluj a decis că procesul trebuie rejudecat deoarece au fost încălcate în mod fagrant anumite dispoziţii legale din Codul de Procedură Civilă.
La momentul mutării coloniei de rromi, reprezentanţii Primăriei au susţinut că aceştia locuiesc fără forme legale în zona respectivă. Ulterior, la sesizarea unor organizaţii care apără interesele rromilor, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis amendarea Primpăriei Cluj Napoca cu suma de 8.000 de lei, pentru faptul că a relocat, în mod abuziv, un grup de persoane într-un loc care este situat în apropierea groppii de gunoi a oraşului.