Deşi teoretic eram aliaţi, când au intrat în România, sovieticii s-au comportat ca nişte adevăraţi cuceritori. Soldaţii şi ofiţerii ruşi au prădat civili, au dezarmat forţele de ordine româneşti şi au înjosit populaţia. În acest sens stau mărturie sutele de reclamaţii făcute la poliţie în perioada respectivă. Autorii acestor abuzuri nu au fost niciodată pedepsiţi. Documentele consultate de „Evenimentul zilei” sunt publice şi se află în custodia Arhivelor Naţionale.
Pe 1 decembrie 1944, gardianul public Augustin Băbălău din Deva a fost dezarmat de patru soldați sovietici după care a fost jefuit. ”Doi dintre ei au îndreptat către mine revolverele iar alți doi au început să mă caute prin buzunare. Cu această ocazie mi-au luat revolverul de serviciu marca Browning, un ceas de mână, mănușile precum și suma de 20.000 de lei. După ce mi-au luat bunurile, sub amenințarea armei m-au obligat să plec în direcția opusă iar ei au fugit către gară", se arată în declaraţia lui Băbălău, consemnată de poliţia Deva.
Pe 16 octombrie 1944, locuința gardianului Viorel Bozeșan din Orăștie, județul Hunedoara, a fost devastată de soldații ruși. I-au furat pistolul, ”o căciulă, o flanea de lână, una pereche pantaloni de uniformă, un ceas vechi și un briceag”, se arată în declarați acestuia.
Răpiri de pe stradă
Pe 2 decembrie 1944, Chestura Poliției Arad emitea un ordin pentru identificarea unei eleve răpite de sovietici cu o zi înainte. Fata era nepoata unui comisar român. ”Luați imediat măsuri pentru urmărirea, identificarea, reținerea și trimiterea la Inspectoratul Regional de Poliție Timișoara a elevei Barencz Gertruda de 13 ani, nepoata comisarului Popescu Cornel, din Timișoara, care în ziua de 1 decembrie a.c. a fost luată de un medic căpitan sovietic și alți trei soldați într-un camion plecând în direcția Arad”, se arată în ordinul Chesturii.
Câteva zile mai târziu, tot la Arad, era raportat un alt incident care a implicat ostași sovietici. ”În ziua de 11 decembrie 1944, doi indivizi îmbrăcați în uniforme de căpitani ruși au furat automobilul cu nr. 1281 B marca Opel Olympia, proprietatea domnului colonel Andreescu Vasiel din București”, se arată în document.
Au plecat cu geamantanul
Victor Crișan, fost gardian public, a dat o notă explicativă privind dispariția mai multor obiecte militare. El a povestit superiorilor că pe 1 mai 1945, pe când se afla în gara Simeria s-a îndreptat către fântână să aducă apă copiilor. Pe lângă aceștia a trecut un grup de soldați ruși care au luat geamantanul de lângă copii. În acesta se afla un veston cazon, 20 de cartușe, o centură și două încărcătoare care nu au mai putut fi predate unităţii militare din care făcea parte.
Armata Roşie la Mizil
Când au intrat și în Mizil, rușii au ”ras” tot. Ioan Gheorghe Ioniță, inspector la direcția CFR Mizil declara că ”pe 28 august 1944, când au sosit trupele Armatei Roșii în oraș, o coloană de vreo 15 – 20 de mașini a oprit în fața Poliției iar o parte din soldați au forțat sediul și au intrat”. Au ieșit cu mașina de scris, bocanci, armament, registre, saci. Un alt martor, Romeo Constantin, a declarat că în respectiva zi, ostașii sovietici au furat din sediul Poliției Mizil inclusiv lenjeria de pe paturi și cauciucurile din beci.
Moise Dobre, angajat al Comisariatului de poliție Mizil a dat următoarea declarație: ”Cu venirea Armatei rusești au intrat mai mulți ostași ruși în casă și mi-a luat mai multe bunuri dintre care mi-a luat și un toc de pistol Browning, una vergea, 30 de cartușe și o pereche de bocanci, aceste atoate fiind primite de la Detașament”. Același lucru l-a pățit și Costică Stelian de la Comisariatul Mizil, rușii furând de la acesta pantalonii și o centură.
Lăsat fără servietă şi ceas
Pe 29 mai 1946, brigadierul Silvio Danciu Ion din serviciul Silvic Constanța a fost oprit de o motocicletă condusă de doi ruși. ”Pe când veneam de la Carmen Sylva către Eforie, în dreptul Plaja Nouă, am fost ajuns de o motocicletă sovietică care a ajuns în dreptul meu. M-au jefuit de servieta pe care o aveam în mână și în care erau acte în legătură cu serviciul. Mi-au mai luat și ceasul din buzunar ”Omega”, după care au dispărut”, arată Danciu în reclamație.
Au luat şifonierele
Pe 7 iunie 1946, la plecarea din Techirghiol, trupele rusești au luat tot din locul unde au fost cazați. Un raport al poliției din Techirghiol către Prefectură arată că ”începând cu 6 iunie 1946, unitatea militară sovietică tanchistă nr. 18945, încartiruită în acel oraș, a început să plece din Techirghiol. La plecarea lor, ridică tot din camerele în care au locuit ca: paturi, șifoniere, saltele, mese, scaune, oglinzi, transportându-le cu mașinile lor la gara Eforia. Față de cele de mai sus, vă rog să dispuneți cele legale”.
La data mutării trupelor, rușii au lăsat prăpăd în urmă. Primăria Constanța a întocmit o listă a pagubelor făcute de ostașii sovietici, locuitorilor din cartierul D.P.M. Astfel, militarii au intrat peste oameni, au tras cu arma în uși, au spart geamuri, au insultat și le-au luat o serie din bunuri din case: oale, pături, ceasuri, lenjerie, bani, rochii de damă. Lui Petre Mihai, domiciliat pe strada Tunelului numărul 126, ”în noiembrie 1945, șase ruși beți i-au spart gardul, l-au insultat și i-au luat pălăria din cap”.