Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti şi ofiţeri de la Combaterea Criminalităţii Organizate au făcut în această dimineaţă nu mai puţin de 22 de percheziţii, în judeţul Prahova, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în proxenetist, trafic de minori şi spălare de bani, din care făceau parte 25 de persoane.
Membrii grupării sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de Ştefan Radian, zis „Radică”, lider al lumii interlope prahovene, şi au exploatat sexual mai mulţi minori, pe care i-au obligat să practice prostituţia. De asemenea, gruparea a recrutat mai multe femei, în vederea practicării prostituţiei, asigurându-le acestora protecţia si suportând cheltuielile de cazare şi transport. În acest mod, în perioada 2009-2011, gruparea a exploatat nu mai puţin de 18 victime, cu vârste cuprinse între 14 si 28 de ani, şi au obţinut suma de aproximativ 150.000 de euro. Procurorii DIICOT au instituit sechestru asigurător asupra a cinci autoturisme de lux şi a două imobile. Totodată, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti au fost duse pentru audieri 40 de persoane.