Cum (nu) să punem capăt războiului din Ucraina
În câțiva ani vom putea spune că anul 2022 a fost o ”balama a istoriei”, marcând sfârșitul unei ere și începutul alteia. Războiul major a revenit în Europa, cu amenințările asociate cu lovituri nucleare, iar ușa s-a închis ferm asupra politicii SUA de angajament strategic cu China. Și totuși pandemia de COVID-19 s-a atenuat în multe țări ceea ce a readus activitățile curente economice și politice la un nivel acceptabil. Dar, în general, 2022 a adus mai multe vești proaste decât vești bune. Multe dintre aceste povești vor continua în 2023 și mai departe. Nu am să detaliez toate crizele din 2023 dar voi încerca să aduc în prim plan pe cele mai importante și să enumăr câteva din celelalte precum: creșterea insecurității alimentare, tulburări si confruntări cu Iranul, înrăutățirea crizelor datoriilor în lumea în curs de dezvoltare, spirala datoriei globale, modul în care se va soluționa crizei Qatargate pentru UE și răspunsul pe care Bruxellesul îl va da la programul de subvenții al Legii de reducere a inflației de la Washington, un sistem tehno-polarizat și fragmentat (dacă marile puteri încearcă să atingă autosuficiența pe scară largă în semiconductori, așa cum dorește administrația Biden, investițiile inițiale ar putea ajunge la 1 trilion de dolari, iar chipurile ar costa cu 35% până la 65% mai mult), adâncirea disensiunilor SUA-China, o criză periculoasă în Peninsula Coreeană, tensiuni majore la granița dintre India și China, tensiuni majore între Turcia și Grecia, o devenire sau nu a UE ca un actor geopolitic sau o rămânere în anonimat, evenimentele de tip ”lebăda neagră” (necunoscute, imprevizibile).
1. Criza războiului din Ucraina
O să începem cu războiul din Ucraina care va continua. La sfârșitul anului 2021, oficialii americani și britanici au început să avertizeze că Rusia va invada Ucraina (conceptul de implicare permanentă - adică slăbiți atacul unui adversar făcându-l să lucreze mult mai mult în apărare). Mulți lideri europeni, inclusiv președintele ucrainean Vladimir Zelenski, au respins ideea războiului. Dar pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o „operațiune militară specială” despre care a spus că este necesară pentru a forța „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”. Spre surprinderea Kremlinului și a majorității experților militari occidentali, Ucraina a rezistat atacului inițial și apoi a început să întoarcă forțele ruse înapoi în teritoriile din care veneau. Moscova a renunțat la tentativa de a lua Kievul și a trecut la confiscarea regiunii Donbas din estul Ucrainei. În septembrie, ucrainenii au lansat o contraofensivă care a eliberat orașul Harkov, din nord-est. Șase luni mai târziu, forțele ruse au abandonat orașul Herson din sud-est, stimulând speculațiile că Ucraina ar putea încerca să recupereze Crimeea, pe care Rusia a ocupat-o în 2014. De fapt nu sunt speculații. Ucraina va prelua Crimeea și va dezvolta un culoar către Marea Azov. De asemenea va declanșa un atac decisiv în zona Harkov și îi va forța pe ruși să se retragă din Belgorod (oraș rus la granița cu Ucraina). În aceste condiții ce și-ar dori Kissinger? „Un proces de pace ar trebui să lege Ucraina de NATO, indiferent de formulare. Alternativa neutralității nu mai are sens”, a scris Kissinger într-un articol intitulat „Cum să evităm un alt război mondial”, informează Reuters preluând revista The Spectator. Declarația de mai sus vine după altă declarație din luna mai a.c. când a propus o încetare a focului în cadrul căreia Rusia s-ar retrage pe linia frontului înainte de invazia din februarie, dar Crimeea ar face obiectul unor „negocieri”. „Dizolvarea Rusiei sau distrugerea capacității sale de politică strategică ar putea transforma teritoriul său care cuprinde 11 fuse orare într-un vid contestat”, a spus el. Poate că fostul Secretar de Stat al SUA are dreptate dar războiul va continua. Eu zic să nu mai întrebați când se va sfârși acest război, întrebați cum va continua? De ce? Deoarece este probabil să se înrăutățească înainte să se îmbunătățească situația în teatrul operațional. Kievul și partenerii săi trebuie să se concentreze asupra a ceea ce pot face în mod specific, acum, pentru a preveni răspândirea conflictului. Un pas important este prioritizarea tipului de asistență militară care va aborda tactica pe care Putin o tot revizuiește. Vizita lui Zelenski la Washington netezește calea spre noua compoziție a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, cameră condusă de Republicani și pune temelia pentru noul pachet de arme care vor fi livrate Ucrainei în 2023. Nici Putin nu doarme. S-a dus în Belarus să-și organizeze o colaborare și l-a trimis pe omul de încredere Medvedev la Beijing sa negocieze.
Ceea ce părea de neconceput în 2020, un război în Europa, a devenit realitate în 2022. Rusia invadează Ucraina. Uneori, agențiile de informații sunt ca mitica Cassandra, prevăd corect evenimentele doar pentru a fi de necrezut. Generalul Mark Milley, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, la rândul lui a înfuriat oficialii ucraineni, luna trecută (noiembrie 2022) când a sugerat că retragerea Rusiei din Herson și că lunile de iarnă ar putea reprezenta „o fereastră de oportunitate pentru negocieri”. Ulterior, Milley a încercat să-și clarifice comentariile, spunând că SUA va „continua să sprijine Ucraina atâta timp cât este nevoie pentru a o menține liberă” și că depinde de Ucraina să decidă când să negocieze. Cel care a punctat perfect situația a fost directorul CIA Wiliam Burns. Fostul ambasador al SUA la Moscova, William Burns, a declarat într-un interviu publicat sâmbătă 17 decembrie pentru PBS-News Hour, că ”în timp ce majoritatea conflictelor se finalizează prin negocieri, evaluarea CIA este că Rusia nu a agreat până acum o negociere reală pentru a pune capăt războiului”. Este clar Rusia lui Putin nu și-a atins obiectivele și va continua agresiunea!
Invazia Rusiei a scos la iveală diviziuni geopolitice semnificative. Națiunile occidentale s-au adunat în spatele Kievului celelalte, din Asia și America de Sud în jurul Kremlinului. În urma reuniunii Consiliului European din 20-21 octombrie 2022, Comisia a propus un pachet de sprijin fără precedent pentru Ucraina de până la 18 miliarde EUR pentru 2023. Acesta va veni sub forma unor împrumuturi concesionale (astfel de împrumuturi sunt cunoscute drept credite preferențiale sau „credite concesionale”), plătite în tranșe regulate începând cu 2023. La 17 octombrie, Consiliul Afaceri Externe a înființat Misiunea de asistență militară a UE (EUMAM Ucraina), ca răspuns la cererea urgentă de sprijin a Ucrainei. Misiunea își propune să ajute la regenerarea forțelor armate ucrainene prin instruire la scară largă. Obiectivul UE este de a antrena pe teritoriul său un prim lot de 15.000 de soldați ucraineni prin pregătire de bază, cât și cea specializată, dar și individuală și colectivă, pentru a răspunde nevoilor urgente pe termen scurt exprimate de Ucraina. China și majoritatea țărilor din Sudul Global nu au făcut-o, în ciuda insistenței lor că granițele naționale sunt sacrosante. Unii chiar au dat vina invaziei pe expansiunea NATO. Ei nu au reușit să explice, totuși, cum o alianță care a adunat mai puțină putere de foc pe teren decât a făcut-o cu treizeci de ani mai devreme și despre care un lider, membru al ei, a spus că se confruntă cu „moartea cerebrală”, a amenințat brusc Rusia. Când 2022 se încheie, o încetare a focului pare puțin probabilă pentru 2023. În aceste condiții Rusia a vizat infrastructura critică a Ucrainei, sperând că iarna va face ceea ce armata rusă nu a putut, să distrugă voința Ucrainei.
2. Criza energiei
Între timp, restul lumii s-a străduit să se adapteze la șocurile de preț, la întreruperile aprovizionării și la penuria de alimente declanșate de agresiunea neplăcută a Rusiei. Pe măsură ce anul se apropie de sfârșit, o mare parte din sistemul energetic al Ucrainei este în ruine. Prețurile globale ale gazului și energiei electrice rămân ridicate, iar cartelurile energetice și statele bogate în combustibili fosili revin pe ”scaunul de conducere”. În 2023 și mai departe, criza energetică va avea consecințe profunde asupra direcției în care se îndreaptă lumea și asupra modului în care poate ajunge pe drumul către un viitor ecologic. Evenimentele din ultimul an au modificat fundamental poziția Rusiei pe piețele globale de energie și forma acelor piețe. Se construiesc noi alianțe și se consolidează cele vechi. În 2021, Europa a primit mai mult de jumătate din exporturile de petrol ale Rusiei și aproximativ trei sferturi din vânzările de gaze. Acum, Uniunea Europeană se apropie de marii furnizori de gaze precum Norvegia, Algeria și Statele Unite, precum și de producători de gaze naturale lichefiate din Africa și Orientul Mijlociu. În 2023, într-o schimbare istorică, statele UE se vor asocia pentru a cumpăra suficient gaz pentru a-și umple 15% din magaziile lor. Va fi important de urmărit măsura în care UE va coordona această mișcare cu ceilalți parteneri ai săi din grupul G7 al economiilor avansate. Succesul ar crește puterea de negociere a UE și ar consolida solidaritatea politică între partenerii G7, care, împreună cu Australia, au stabilit un plafon de preț la începutul acestei luni pentru exporturile rusești de petrol la nivel mondial. Germania și-a construit primul terminal de gaze lichefiate. Luna aceasta, Berlinul a finalizat construirea primului terminal plutitor pentru importul de gaze lichefiate în portul Wilhelmshaven de la Marea Nordului. Alte patru ar urma să devină operaționale până la finalul lui 2023. Grație celor cinci terminale plutitoare, plus a altor două terminale terestre care urmează să fie construite, Germania ar trece în fața Marii Britanii în termeni de capacitate de import de gaze lichefiate, fiind devansată doar de Spania în UE. Și ca să înțelegeți cum a intrat Croația în Schengen va spun că aceasta împreună cu Austria şi Germania au convenit o inițiativă de cooperare energetică comună ce are ca obiectiv transportul gazului natural de la terminalul de gaze naturale lichefiate de pe insula croată Krk spre Austria şi Germania, printr-un gazoduct cofinanțat din fonduri europene, relatează agențiile HINA şi EFE, preluate de Agerpres. UE este cel mai mare importator de GNL din lume. În prima jumătate a anului 2022, UE a importat peste 65 de miliarde de metri cubi de GNL, în valoare de peste 60 de miliarde de euro. Franța a fost cel mai mare importator de GNL din UE, înaintea Spaniei și Belgiei. Între timp, Rusia își mută exporturile europene pierdute spre est în Asia, în principal China și India. Ar putea ajunge ca un partener junior în aceste relații, în special cu China. Cu toate acestea, ar putea să-și păstreze sau să-și sporească influența în alianța OPEC+ pentru combustibili fosili, mai ales dacă Arabia Saudită continuă să se înstrăineze de Statele Unite, aliatul său obișnuit.
3. Situația din Iran
Regimurile născute în urma protestelor pot fi, de asemenea, răsturnate de acestea. Această realitate trebuie să-i bântuie pe liderii Republicii Islamice Iran, care în 2022 au văzut cea mai importantă provocare la adresa guvernării lor de când au ajuns la putere în 1979. Protestele au început în septembrie, când „poliția morală” din Teheran a arestat-o pe Mahsa Amini, o persoană de douăzeci de ani -femeie kurdă-iraniană - care vizita capitala Iranului, pentru că nu și-a acoperit capul în mod corespunzător. Ea a murit în custodia poliției. Când vestea a ajuns în orașul ei natal, Saqqez, din nord-vestul Iranului, sute de oameni s-au adunat pentru a condamna moartea ei și maltratarea femeilor de către autoritățile iraniene. Protestele s-au răspândit rapid în toată țara, în timp ce iranienii indiferent de statutul social și etnie au mărșăluit cu sloganul: „Femei, viață, libertate!” Liderii iranieni au dat vina pe Statele Unite și Israel pentru ingineria protestelor, deși forța motrice a fost represiunea politică a guvernului, corupția și gestionarea proastă a economiei. Guvernul a încercat să înăbușe protestele cu forță. Până în decembrie 2022, forțele de securitate iraniene au ucis până la 450 de protestatari pe străzi, iar guvernul a început să execute public protestatarii condamnați în procese grăbite pentru crime împotriva statului. Persistența protestelor în fața represiunii guvernamentale a determinat speculații că Iranul se află în fazele incipiente ale unei noi revoluții. Poate. Dar până acum, regimul nu a dat semne de scindare și nimeni nu a apărut să conducă opoziția. În cazul în care aceasta se va schimba, regimul teocratic al Iranului s-ar putea îndrepta către mormanul de cenușă al istoriei în 2023.