Panică nucleară! 2020 e anul în care Iranul va deține arma atomică...

Panică nucleară! 2020 e anul în care Iranul va deține arma atomică...

Anul acesta, Iranul va deține suficient uraniu îmbogățit pentru a fabrica o bombă

Republica Islamică va deține o cantitate suficientă de uraniu îmbogățit, până la sfârșitul anului, pentru a dispune de material necesar fabricării unei arme nucleare, au avertizat responsabili israelieni, citați de media locală și confirmați de AFP.

Cu o precizare însă: Iranul nu are intenția să o fabrice imediat.

Conform estimărilor autorităților israeliene, Iranul îmbogățește, cu o rată de 4%, între 100 și 180 de kilograme de uraniu pe lună, ceea ce, în acest ritm, va permite Teheranului să aibă până la sfârșitul anului aproape 25 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit, pragul necesar pentru a produce o bombă nucleară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Încă 2 ani pentru dezvoltarea rachetelor

Iranienii vor avea nevoie de ceva mai mult de șase luni pentru a atinge acest nivel și vor mai avea nevoie de încă vreo doi ani pentru a dezvolta rachete capabile să poarte o posibilă bombă, potrivit mass-media israelienă care cita,marți seara, raportul pe 2020 al direcției de informații militare a armatei israeliene.

Conform elementelor acestui raport, Iranul nu se va grăbi să facă o concret o bombă nucleară, deoarece Teheranul nu dorește un război, deși rămâne posibilă o escaladare militară.

„Știm exact ce se întâmplă în programul nuclear iranian. Iranul crede că poate realiza arme nucleare. O spun din nou: Israelul nu va permite Iranului să dețină arme nucleare", a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, marți seară.

„Iranul este la doi sau trei ani distanță de a avea capacități nucleare", au declarat fostul șef al armatei, Benny Gantz, marele rival al lui Benjamin Netanyahu la alegerile parlamentare din 2 martie.

Israelul acuză de mai mulți ani Iranul că încearcă să se doteze cu arma nucleară, în ciuda negării repetate din partea Teheranului. Tel-Aviv se opune, precum SUA, acordului din 2015 (JCPOA) privind reglementarea energiei nucleare iraniene și vizând împiedicarea Iranului de a achiziționa arme nucleare. Statul evreu solicită țărilor europene să urmeze exemplul Statelor Unite, care s-au retras din acord în 2018 și au impus o serie de sancțiuni economice împotriva Teheranului.

Fără a se retrage din acord, țările europene (Germania, Regatul Unit, Franța) au anunțat marți că au declanșat mecanismul de soluționare a litigiilor (MRD) prevăzut de acordul nuclear pentru ca, potrivit acestora, să forțeze Teheranul să revină la respectarea angajamentelor sale.