Editura Evenimentul si Capital

2018, anul în care Serena Williams a revenit în tenis: Sexism, Draci, and Rock n Roll

Moment tensionant din finala US Open 2018
Autor: | | 0 Comentarii | 138 Vizualizari

Incontestabil, Serena Jameka Williams face parte din aria restrânsă a marilor campioane din „Sportul Alb”. În vârstă de 37 de ani, fostul număr 1 mondial a revenit în acest an în tenisul mare, după ce a devenit pentru prima oară mamă, dar apariția ei în 2018 a avut momente tensionante, și mai puțin rezultate.

Cu 39 de titluri de Grand Slam (23 la simplu) și cu 186 de spătămâni consecutive petrecute în fruntea ierarhiei WTA, celebra sportivă de peste Ocean face parte din Topul marilor jucătoare din „Era Open”, alături de Steffi Graf și Martina Navratilova.

În 2017, Serena a uimit când și-a anunțat retragerea pe motiv că este însărcinată. Retragerea a fost în stil mare, așa cum i se potrivește, imediat după ce a câștigat marele bal de la Antipozi, Australian Open.

Absența Serenei a fost de peste un an de zile, timp în care a dat naștere primului ei copil, o fetiță pe nume Alexis Olympia. În tot acest timp, celelate jucătoare au profitat de alipsa marii rivale și și-au împărțit supremația pe podiumul mondial, însă până la instalarea Simonei Halep. Primul meci al americancei din acest an a fost în martie, la Indian Wells, dar tenisul ei scârția, așa cum era de așteptat.

În ciuda formei slabe de pe teren, și cu kilogramele în plus cu care se lupta, sora cea mică din familia Williams a bifat în acest sezon două finale de turneu major: Wimbledon și US Open.

Criză de nervi și acuzații de sexism

A fost în lumina reflectoarealor doar la US Open, unde, practic, a distrus bucuria celei care a învins-o în finală, tânăra niponă Naomi Osaka. Sportiva din „Țara Soarelui Răsare” a pus-o la punct pe Serena în doar o oră și 19 minute, scor 6-2, 6-4. Astfel, Serena Williams a ratat şansa să o egaleze pe Margaret Court, care a câştigat 24 de turnee de Grand Slam în carieră, și totodată a pierdut ocazia de a fi jucătoarea cu cele mai multe trofee la US Open, având în prezent 6. Dar, criza de nervi a fostului lider WTA din timpul partidei a șocat lumea tenisului. În timpul finalei, Serena și-a ieșit din fire de trei ori, fiind avertizată de fiecare dată. În setul secund, Williams s-a certat cu arbitrul de scaun, fapt ce i-a adus o penalizare de un game. Pentru a o calma pe amerincancă a fost nevoie de intervenția supervizorilor.

De la ce a pornit? În prima fază, Serena a tunat după ce arbitrul de scaun Carlos Ramos a anunţat că antrenorul Patrick Mouratoglou i-a dat sfaturi din tribună, un lucru interzis la turneele de Grand Slam. „Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta”, s-a apărat în acel moment Williams. Ulterior, antrenorul ei a mărturisit că a sfătuit-o din lojă.

Iubita lui Gheorghe Turda rupe tacerea! De ce a fost nevoita sa se desparta de artist

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI