Ne pregătim să depășim un an greu, 2017 și intrăm într-unul și mai greu, 2018. Știu că este momentul ideal pentru bilanțuri, dar mie îmi plac previziunile, așa că nu o să vă plictisesc cu ceea ce s-a întâmplat, ci cu ceea ce va să vină.
Cel mai important personaj al anului 2018 va fi Klaus Iohannis. Este un an în care va trebui să se decidă dacă vrea să candideze pentru un al doilea mandat. Cineva îmi arăta niște cifre din sondaje destul de îngrijorătoare pentru această perspectivă, întrucât procentele sale care arată încrederea românilor sunt fragile. Sunt situate între cele ale lui Emil Constantinescu, președintele care a refuzat să mai candideze pentru un al doilea mandat, dându-i posiibilitatea lui Ion Iliescu să câștige intrarea în istorie și cele ale lui Traian Băsescu, președintele care a decis să ducă o bătălie dură având împotrivă aproape toată clasa politică și presa.
Din acest punct de vedere, situația lui Klaus Iohannis nu este deloc diferită. Poate părea cam devreme ca să vorbim de decizia de a candida pentru un nou mandat, dar cel mai important factor într-o campanie electorală nu este sprijinul politic sau asigurarea resurselor financiare, ci Timpul. Iar un președinte în funcție are de fapt, foarte puțin timp. Realitatea politică cotidiană îl obligă la consumarea resurselor în ritm accelerat, indiferent cât de puțin s-ar implica. Cu alte cuvinte și dacă ar fi prezent și dacă tace, opinia publică tot îl va judeca. Așa că răspunsul la această întrebare va trebui să fie dat rapid.
Anul care vine, 2018, este anul de cumpănă pentru Klaus Iohannis întrucât trebuie să se decidă nu numai dacă vrea să candideze, dar și care va fi proiectul cu care se va prezenta în fața românilor. 2018 se prezintă ca fiind un an tipic pre-campaniilor prezidențiale în care Klaus Iohannis va deveni ținta atacurilor politicienilor din Opoziție. Aceștia vor încerca să-l prezinte ca fiind cel fără de care lucrurile vor merge (mult) mai bine.
Vom asista la o campanie negativă cât cuprinde, încă din primele zile ale anului 2018, la care Iohannis va trebui să răspundă cu un proiect, fără să excludă contraatacul. Numai că doar varianta luptei împotriva „clasei politice corupte” așa cum a făcut Traian Băsescu în 2009 nu mai poate fi câștigătoare din start, sondajele arătând în rândul electoratului o nemulțumire generală, care a macerat procentele de popularitate ale tuturor.
Lipsa unui candidat valabil din partea părții de stânga și centru-stânga nu poate fi un motiv de liniște, întrucât acesta are timp să apară și să crească, vorbim de o zonă în se pot încerca multe variante până să apară chipul candidatului ideal, spre deosebire de Klaus Iohannis care trebuie să caute strategii de finețe menite să-i conserve popularitatea și (eventual) să crească exact când are nevoie. Nici ideea că Dreapta nu poate oferi ceva peste statura sa politică nu ar trebui să fie un îndemn la hibernare, căci politica se dovedește de multe ori imprevizibilă. Iar politicienii au drept trăsătură-cheie nestatornicia.
Nu spun că Ludovic Orban și Alina Gorghiu vor avea în 2019 același tip de comportament, precum Vasile Blaga și Radu Berceanu în 2009, dar Klaus Iohannis are motive de îngrijorare serioase în privința forței politice pe care va putea să o arate PNL. Din două partide de dreapta, a rămas cu unul, iar forța liderilor de dreapta se măsoară cu popularitatea lui Liviu Dragnea. În sensul în care este foarte jos. În 2018, Klaus Iohannis va trebui să găsească resurse personale și politice pentru a-și clarifica viitorul politic. Ceea ce înseamnă că vorbim de o cumpănă în viața sa. Nu numai din punct de vedere astrologic.