Patru guverne, trei scrutine electorale, o schimbare de putere, demisii ministeriale în lan? ?i politicieni aresta?i au fost parte din tabloul pestri? al anului politic care se încheie.
Anul 2012 a concentrat însine evenimente cât pentru un întreg mandat de patru ani. La bilan?, anul politic care se încheie se poate l?uda cu patru guverne care s-au perindat pe la Palatul Victoria, la care se adaug? trei scrutine: alegeri locale ?i parlamentare plus un referendum privind suspendarea ?efului statului.
A fost, de asemenea, anul unor demisii spectaculoase din func?ii ministeriale - sub presiunea unor scandaluri care au variat de la acuza?ii de plagiat pân? la incompatibilitate - dar ?i anul în care s-au v?zut demnitari aresta?i ?i, unii dintre ei, chiar condamna?i definitiv.
Românii au putut constata cu acest prilej c? a tr?i timpuri interesante este un blestem ?i nu o urare de bine. O legisla?ie supus? schimb?rilor, un climat economic imprevizibil ?i o clas? politic? mult prea preocupat? de propia ei imagine au fost darul otr?vit pe care 2012 l-a adus cu sine. Poate mai grav a fost c?, odat? cu radicalizarea discursului politic, falia dintre sus?in?torii USL ?i cei ai PDL ?i ai ?efului statului s-a adâncit, lupta politic? transferându-se astfel ?i în interiorul societ??ii.
Un cadou pe care politicienii, indiferent de orientare, l-ar putea face propriilor aleg?tori, ar fi un an 2013 mai lini?tit, mai previzibil, ?i mai pu?in înveninat.
IANUARIE. Românii ies în strad?
1-18 IANUARIE
10 ianuarie: Urmare a criticilor pre?edintelui Train B?sescu la adresa sa, Raed Arafat, fondatorul SMURD, demisioneaz? din func?ia de subsecretar de stat din Ministerul S?n?t??ii.
10-18 ianuarie: Au loc manifesta?ii de sus?inere a lui Arafat, transformate ulterior în proteste împotriva guvernului ?i a pre?edintelui, în Capital? ?i în mai multe ora?e din ?ar?. În Bucure?ti, protestele degenereaz? în violen?e de strad?, dup? c? participan?ii vandalizeaz? magazine, fiind necesar? interven?ia jandarmilor.
19-31 IANUARIE
19 ianuarie: Mii de persoane particip? la mitingul de protest organizat de USL în Capital?, la care iau parte ?i Antonescu ?i Ponta. Protestatarii scandeaz? lozinci antipreziden?iale ?i antiguvernamentale ?i cer demisia guvernului.
23 ianuarie: Teodor Baconschi este demis din func?ia de ministru de Externe de premierul Emil Boc, ca urmare a unei post?ri pe blog în care îi compara pe protestatari cu o „mahala inept? ?i violent?”.
FEBRUARIE. Pleac? Boc, vine MRU
1-15 FEBRUARIE
1 februarie: Sesiunea parlamentar? începe în absen?a parlamentarilor USL. Uniunea anun?? c? va r?mâne în grev? parlamentar? pân? la demisia Guvernului ?i convocarea alegerilor anticipate.
6 februarie: Urmare a continu?rii protestelor de strad?, întregul Cabinet condus de Emil Boc î?i depune demisia din func?ie. Traian B?sescu îl desemneaz? pe ?eful SIE, Mihai R?zvan Ungureanu, în func?ia de premier.
9 februarie: Noul Executiv, condus de MRU, depune jur?mântul de învestitur?.
15-29 FEBRUARIE
28 februarie: Teodor Mele?canu este validat de Parlament pentru func?ia de director al SIE. În aceea?i zi, este adoptat proiectul Legii Lustra?iei.
MARTIE. Fuga din PDL
1-12 MARTIE
2 martie: Al?turi de liderii UE, Traian B?sescu semneaz? Tratatul privind stabilitatea, coordonarea ?i guvernan?a în Uniunea Economic? ?i Monetar?.
3 martie: Pentru prima oar?, la Ia?i, guvernele României ?i Republicii Moldova se reunesc într-o ?edin?? comun?.
12 martie: Teodor Mele?canu este exclus din PNL. Crin Antonescu acuzase anterior c? numirea lui Mele?canu în func?ia de director al SIE a fost „o afacere” a fostului liberal cu Traian B?sescu.
26-31 MARTIE
26 martie: Deputatul PDL Mihail Boldea, acuzat de în?el?ciune în domeniul imobiliar, se pred? în Kenya, dup? ce p?r?sise ?ara în 17 martie.
27 martie: Primvicepre?edintele PDL, Sorin Frunz?verde demisioneaz? ?i trece la PNL, dând startul demisiilor din PDL ce au continuat în lunile urm?toare. Simultan, ?i primarul PDL al Slatinei, Darius Vâlcov, pleac? din partid.
APRILIE. C?derea guvernului Ungureanu
1-15 APRILIE
5 aprilie: Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, demisioneaz? din func?ie în urma învinuirii într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influen?? ?i fals în declara?iile de avere, fiind înlocuit cu Attila Korodi.
6 aprilie: Traian B?sescu le transmite o scrisoare liderilor USL, ar?tânduse dispus s? demisioneze din func?ie, astfel încât în 2012 s? aib? loc alegeri parlamentare simultan cu cele preziden?iale, dac? USL ar sus?ine revizuirea Constitu?iei în conformitate cu referendumul din 2009.
7 aprilie: În cadrul unui Congres comun, PSD, PNL ?i PC adopt? rezolu?ii prin care se decide desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat al USL la func?ia de pre?edinte ?i a lui Victor Ponta ca prim-ministru.
9 aprilie: Andrei Chiliman este demis de la conducerea organiza?iei PNL Bucure?ti, decizia înlocuirii sale fiind motivat? de faptul c? ar fi negociat cu PSD candidaturile pentru prim?riile de sectoare.
16-30 APRILIE
27 aprilie: Guvernul condus de MRU este demis urmare a adopt?rii mo?iunii de cenzur? depuse de USL. În aceea?i zi, Traian B?sescu îl desemneaz? pe Victor Ponta s? formeze un nou guvern.
Citi?i continuarea retrospectivei politice a anului 2012 >>