Klaus Iohannis promulgă lege prin care persoanele care batjocoresc simbolurile României pot fi sancționate cu amenzi până la 20.000 de lei
Drapelul și imnul României nu mai pot fi insultate.
Un proiect de lege, susținut de majoritatea Parlamentului, a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis.
Ce pățești dacă pângărești drapelul sau imnul României?
Președintele Klaus Iohannis pune întotdeauna mâna la piept, în stil american, pe durata intonării imnului național al României. Astăzi, 8 ianuarie 2024, a promulgat noua lege prin care persoanele care nu respectă drapelul și imnul național al României sunt pasibile de sancțiuni.
Persoanele respective care batjocoresc intonarea imnului din motive xenofobe sau pângăresc drapelul țării încalcă art.1 alin.3 și pot să primească amenzi usturătoare de până la 20.000 de lei, potrivit art.20.
„Art. 20. – Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei prevăzute la art.1 alin. 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române”.
Imnul României. Sursa Foto- Dreamstime
Fără inscripții și steme fasciste sau comuniste pe drapelul României
Încă din iunie 2023, potrivit HotNews, a fost propusă legea 75/1994, completată cu prevederea potrivit căreia „Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare”. Este propunere legislativă, iniţiată de senatorul PNL Nicolae Ciucă, atunci premier, şi deputatul PNL Gabriel Andronache, care instituie sancţiuni pentru această faptă. Asta înseamnă că nicio persoană nu are dreptul să arboreze sau să se afișeze cu drapelul României care să aibă adăugate inscripții și simboluri legionare sau comuniste, inclusiv însemnele de partid sau de biserici.
„Pângărirea drapelului României ca simbol naţional prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional cu amendă în cuantum ridicat pentru a descuraja astfel de fapte antisociale”.
Între timp, senatorul Diana Iovanovici Şoşoacă s-a pronunţat împotriva arborării altor drapele alături de cel al României. Senatorul UDMR Tanczos Barna susține în continuare ca „steagul Ţinutului Secuiesc să fie arborat în continuare în condiţiile legii de către această comunitate”.
Președintele a mai promulgat și alte legi
Klaus Iohannis a promulgat, potrivit Știripesurse, și alte proiecte de legi pe durata zilei de 8 ianuarie 2024:
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2023 pentru aprobarea participării României la Acordul de Contribuţie în temeiul art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 2022/2463 al Parlamentului European şi al Consiliului (PL-x 714/06.11.2023);
- Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum și pentru stingerea unor obligații fiscale datorate de cooperativele agricole (PL-x 555/03.10.2023);
- Decretul pentru promulgarea Legii privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (PL-x 123/27.02.2023);
- Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (PL-x 732/20.11.2023).