20 de moldoveni de peste Prut susțin DNA-ul

Aproximativ 20 de persoane au participat, astăzi, în Republica Moldova la o manifestaţie de susţinere a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a procurorului şef al acesteia, Laura Codruţa Kovesi.

Acţiunea a avut în faţa hotelului care a găzduit Forumul Republica Moldova- România în domeniul justiţiei la care au participat, printre alţii, şefa DNA, dar şi procurorul anticorupţie din Republica Moldova, Viorel Morari, şi directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, informează Agerpres. Manifestanţii au cerut intensificarea măsurilor anticorupţie în Republica Moldova, după modelul din România. De altfel, ei au afişat pancarde cu mesajul "DNA trece Prutul" sau "DNA te aşteptăm/ Hoţii toţi să-i judecăm".

Întrebată cum comentează dorinţa populaţiei ca Republica Moldova să împrumute modelul românesc de luptă anti-corupţie, şefa DNA a declarat: "Ceea ce putem să facem noi cei din DNA este să împărtăşim experienţa noastră, şi pozitivă, şi negativă. Noi nu avem numai succese. Avem şi insuccese, cum le spun reprezentanţii mass-media. În general, dosarele în care sunt achitări sunt considerate insuccese. Din fiecare experienţă pe care o avem încercăm să învăţăm ceva. Suntem în contact cu colegii noştri."