Parlamentul a respins, ieri, moţiunea de cenzură PNL-UDMR împotriva guvernului Boc, cu 272 de voturi „împotrivă” şi 130 „pentru”.
Moţiunea de cenzură, intitulată “Marea păcăleală PDL-PSD” a fost, însă, votată şi de 18 parlamentari ai partidelor aflate la guvernare. PNL şi UDMR au 124 de senatori şi deputaţi, din care au fost prezenţi 112, iar diferenţa până la 130 de voturi a provenit din cadrul coaliţiei.
Şeful deputaţilor PDL, Mircea Toader, a recunoscut că “voturile în plus provin şi de la democrat-liberali, şi de la social-democraţi” şi au fost date “din greşeală” de parlamentarii “mai puţin experimentaţi”. Nici liderul PSD Mircea Geoană nu a pus mare preţ pe votul dat împotriva guvernului de câţiva parlamentari ai puterii. „Se mai întâmplă, şi noi ne lăudam când eram în opoziţie că am ciugulit 3 sau 4 voturi de ici sau de colo. Este neesenţial”, a spus el. Boc a dat vina pe fostul premier Dezbaterile pe marginea moţiunii de cenzură au fost un nou prilej de atacuri între putere şi opoziţie. Tonul l-a dat premierul Emil Boc, care a comentat că adevărata moţiune de cenzură este declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv “împotriva iresponsabilităţii guvernului PNL din 2008”. “Banii munciţi de români au mers la buget, iar liberalii i-au topit ca la cazinou şi ne-au lăsat pe toţi datori”, a susţinut el. Parlamentarii PSD şi PDL au pus pe tapet, la unison, problema moştenirii grele pe care liberalii ar fi lăsat-o actualului executiv. Crin, apărătorul lui Tăriceanu
De cealaltă parte a baricadei, liderul PNL Crin Antonescu i-a acuzat pe guvernanţi că mint în permanenţă. El a spus că PDL şi PSD au promis lucruri nerealizabile, de-şi fuseseră avertizaţi de premierul Tăriceanu, SRI şi BNR de pericolul crizei economice. Liderul PNL a amintit şi de „scandalul zilnic” dintre PDL şi PSD, care se fac “schizofrenici” sau “expiraţi”, întrebându-i pe democrat-liberali de ce nu trimit PSD în opoziţie. Antonescu a criticat măsura impozitului forfetar, care nu face decât să ajute la strângerea unor bani “cum-necum” pentru ca puterea să aibă ce să împartă clientelei.