Eroarea este omenească. Dacă ai greşit cu ceva, ai uitat, sau nu ai făcut, cere-ţi scuze şi îndreaptă lucrurile. Aşa te poţi bucura de bun renume şi de preţuirea şi suportul celor dragi!
19 octombrie
1,5 miliarde de elevi din 160 de țări au fost constrânși să studieze acasă. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 19 octombrie s-au născut Auguste Lumiere, John Lithgow, Miguel Angel Asturias, Dumitru Almaş, Simion Mehedinţi.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Proorocul Ioil, Uar, Felix, Eusebiu, Cleopatra şi Ioan de la Rila.
În „Kalendar” ultima zi de Lucini.
Am fost întrebat de unii dintre domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, de ce amintesc unele personalităţi născute în ziua respectivă. Pentru că, este răspunsul meu, făcând parte din aceiaşi zodie, fiind născuţi în aceiaşi zi, au cel puţin o caracteristică în comun.
De exemplu, pe 19 octombrie s-au născut părintele cinematografului, un actor foarte bun, un laureat al Premiului Nobel pentru literatură, un scriitor care nu a premit premiile care i se cuveneau şi un geograf de excepţie. Ei bine, ce au avut în comun aceşti oameni?
Pe cei menţionaţi îi caracterizează, au în comun, o vedere de ansamblu, o imaginaţie, s-ar putea spune, volumică. Ei „văd” în spaţiu, au o ciudată perspectivă a realităţii. Altfel, sunt oameni aproape modeşti, normali şi la locul lor, amatori de lucruri frumoase şi de armonie, cum le stă bine Balanţelor, dar diferiţi în gusturi, alegeri şi carieră.
Care este criteriul după care aleg cele câteva personalităţi zilnice? Pe unii i-am cunoscut şi le-am făcut horoscopul, alţii îmi plac. Şi nu în ultimul rând vreau să demonstrez câte personalităţi de excepţie, în mai toate domeniile de activitate, avem şi am avut, noi, românii.
Cu toate că mai mulţi dintre domniile voastre au solicitat să precizez pentru fiecare personalitate cine este şi ce a făcut, aş dori să las cititorilor plăcerea descoperirii. Astrologia este şi educativă.
Pe 19 octombrie este ultima zi din cele trei zile în care se sărbătoresc Lupii, Lucinii, după numele Apostolului Luca, Luciu.
Lupii de Foc, în cursul anului, iau numele sfinţilor creştini. Lucini, Filipii... Ca să se arate puterea Lupilor, aidoma cu sfinţii. Legenda spune că Lupul Şchiop este şi avatarul Sfântului Andrei al României, nu numai întruchiparea în vis şi aivea a marelui rege Dromichete.
Mai amintesc odată, că nu dau niciun fel de consultaţii, nu intru pe nicio reţea de socializare, nu răspund la mobil şi la invitaţii de la persoane pe care nu le cunosc.
Şi, ca să repetăm: ascendentul nu este niciodată mai important decât zodia, zodiile nu sunt constelaţiile, se scrie şi citeşte Pluton, nu Pluto, astrologia karmică nu are ce căuta aici, în Europa, horoscopul pe zodii este orientativ şi dă sfaturi bune, ţinând cont de imaginare, posibile, direcţii de dezvoltare a viitorului, nu "ghiceşte" viitorul!
Dar iată ceva important și neliniștitor, primit în curierul de Bruxelles.
În timpul primului val al pandemiei de coronavirus, 1,5 miliarde de elevi din 160 de țări din lumea întreagă au fost constrânși să studieze acasă.
Fundația Europeană pentru Formare-ETF a făcut un studiu în 29 de țări partenere, observând modelele de schimbări sociale susceptibile de a avea o incidență pe termen lung asupra modalităților de educație și a capacității acestei generații de a se integra pe piața muncii. Au fost identificate 5 cerințe.
- Sistemele educative trebuie să conceapă programe educative în care binele personal să fie prioritar. Un raport socio-economic al ETF arată că tinerii cu diplome universitare și solicitanții de locuri de muncă care deja aveau probleme de integrare pe piața muncii, acum sunt și mai amenințați, deoarece statele au înghețat programele care îi susțineau. Incertitudinea și stresul îi apasă pe acești tineri care nu reușesc să obțină noi cunoștințe sau competențe online.
Turcia este una dintre țările care s-au preocupat de starea de bine și de sănătatea mentală a tinerilor în cadrul gestionării crizei sanitare. Platforma de educație digiatlă EBA și Societatea turcă de radio și televiziune-TRT au fost utilizate pentru a asigura accesul la învățarea la distanță a unui foarte mare număr de copii, inclusiv cu deficiențe de auz. La acestea s-a adăugat un ghid psiho-social pentru elevi și părinți, sub forma unei aplicații web, cu rezultate foarte bune pentru gestionarea stresului.
- Binele personal a căpătat o importanță foarte mare pentru indivizi, care doresc din ce în ce mai mult să trăiască în zone mai puțin populate, folosind noile posibilități de a lucra de acasă.
Pe măsură ce companiile se orientează spre munca de la distanță, tinerii lor angajați din sucursalele aflate peste tot în lume, optează pentru a rămâne în țările lor de origine, ceeea ce reduce migrația mâinii de lucru. Reversul medaliei este că profesorii și educatorii sunt supuși la mari provocări logistice, având elevi dispersați pe fusuri orare diferite.
În acest context, competențele transversale și transferabile sunt indispensabile. Sistemele educative trebuie să pună pe picior de egalitate competențele secolului al XXI-lea : cultura științifică și informatică, creativitatea, colaborarea, curiozitatea, rezolvarea problemelor, etc.
Odată cu creșterea numărului de locuri de telemuncă, observăm o nevoie crescândă de un tip special de inteligență socială și emoțională și de capacități de comunicare care să poată face să funcționeze echipe mondiale, multiculturale aflate la mari distanțe unele de altele.
Ipoteza generală potrivit căreia, când va fi disponibil un vaccin contra Covid-19, economia se va redresa și vom putea relua activitățile ca mai înainte, pare prea simplistă, multe variabile rămânând nedefinite.
- Ar părea tentant să declarăm că învățarea online va fi generalizată pe viitor, dar elevii declară că le lipsește viața școlară.
Un proces de învățare mixt, flexibil, în spațiu ca și în timp, pare să fie contextul favorabil pentru învățarea pe toată durata vieții. Se constată, în același timp, un interes crescând pentru cursurile modulare. Marea concluzie post-pandemie va fi că transformarea nu constă în orientarea spre învățarea online, ci trecerea la acumularea de cunoștințe pe tot parcursul vieții și asigurarea dreptului la învățământ pentru toți.
- Comisia Europeană a reacționat creând SELFIE, un instrument de auto-evaluare online care ajută școlile să se gândească la utilizarea tehnologiei digitale.
SELFIE a fost dezvoltat în parteneriat cu ETF, cu Centrul european pentru dezvoltare și formare profesională-CEDEFOP și cu Institutul UNESCO pentru tehnologie. A fost testat până acum pe 67.000 de utilizatori din 650 de școli din 14 țări. Școlile își pot verifica astfel capacitățile digitale, infrastructura și comportamentul etic online.
- Pentru a atinge toate aceste obiective sunt necesare parteneriate extinse, public-private, care să poată furniza platforme de învățare și muncă, dar și aparatura necesară tuturor celor care învață.
Interesantă utopia de mai sus, drumul spre infern este pavat cu intenții bune, asta îmi aduce aminte de subiectul unui roman SF pe care nu l-am scris niciodată și nici nu o să-l scriu. Pe o planetă, într-o galaxie îndepărtată, domnește cea mai bună dintre civilizații, cea mai bună dintre lumi. După ce au trecut prin încercări și războaie îngrozitoare, semințiile, popoarele, au hotărât că este strict interzis, sub pedeapsa exilării în afara galaxiei, să se vorbească în public, în media, despre religie, politică, infractori, sex și violență. Singurele dispute puteau fi pe subiecte din sport, artă, cultură, știință și tehnologie.
Preoții au părăsit bisericile, sinagogile și moscheele, templele, în general, care au devenit muzee și au deschis un fel de cabinete unde aveau discuții, numai între patru ochi, cu credincioșii. Plătite onorabil, sigur că da, timpul este bani. Politicienii și-au dat demisia, și s-au apucat de câte o muncă cinstită, cine să-i mai voteze dacă nimeni nu știa de ei. Surpriza a fost că s-au descurcat mult mai bine fără clasa politică, conducatorii marilor intreprinderi galactice i-au suplinit pe politicieni cu brio. Așa au dispărut în galaxia acea îndepărtată războaiele și conflictele.
Dar, nu mai am timp să scriu cărți, nu mai am timp deloc, timpul m-a ajuns din urmă. Nu știu cum să mai mă descurc, cu toate că mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 19 octombrie 2020
BERBEC Nu-ţi fie teamă, astăzi nu sunt de aşteptat schimbări majore! Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă proprii zodiei tale. Gospodăreşte bine banii şi gândeşte-te la iarnă! Gospodăreşte bine banii pentru familie şi obligaţii. Cu tact şi calm poţi evita gafele şi discuţiile în contradictoriu. Ai oarece probleme de rezolvat, la serviciu sau la locul tău de activitate. Abordarea sistematica a situatiei iti furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. O zi indicată pentru studiu şi activitate laborioasă. Intelectul este bine aspectat, astăzi cel puţin, aşa încât poţi să te implici în lucruri mai importante care necesită o anumită fineţe a gândirii. A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, prieteniilor, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri.
TAUR Nu te lua după zvonuri, verifică şi controlează. Forţa morală şi curajul care te caracterizează suplinesc lipsa de energie provocată de oboseala cronică. Astăzi trebuie să fii taur, nu bou! Pentru cei născuţi în ultimul decan al zodiei configuraţia generală a horoscopului arată o zi favorabilă : câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. O veste bună care te face să fii mulţumită pentru că ţi-a confirmat intuiţia. Magnetismul personal este în creştere. O persoană, poate influentă, semn de aer sau pământ, te va ajuta. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu te întinde mai mult decât poţi, nici la muncă, dar nici în dragoste. Sănătatea este bună, trebuie să eviţi curentul, frigul şi schimbările bruşte de temperatură şi umiditate.
GEMENI Norocul îţi surâde astăzi şi în toată săptămâna, de fapt. Ai o mare dorinţă de lucruri bune şi oameni interesanţi. Azi cultivă arta echilibrului, dacă spiritul este bucuros şi corpul e sănătos! Problema care te obsedeaza este cea a statului social. De fapt, nu vrei sa recunoşti că lipsa acuta a banilor te face mizantrop. Eşti intr-o uşoara pierdere de energie cauzată de oboseală şi de numeroasele decepţii. Supraveghează-ţi sănătatea şi în special alimentatia. Cu toată vremea friguroasă în special dimineaţa şi seara, doreşti să pleci într-o vizită pe la magazine, completări după consumul din weekend, vizită care poate să-ţi încarce bateriile şi să te relaxeze. Idealizează mai puţin situaţia în care te afli şi vei avea o viaţă mai fericită. Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine, dar nici că destinul tau este teribil. Cum îţi aşterni, aşa o să dormi!
RAC Trebuie să acorzi mai multă atenţie vieţii de familie, sau relaţiilor cu prietenii. Atenţie la cumpărăturile de luni, de completare după consumul din weekend. Limitează cheltuielile! Astrele favorizează cât de cât pe nativii din primul decan al zodiei. Dacă eşti născut în al doilea decan al zodiei nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, astăzi trebuie să te descurci singur. Al treile decan are mici sau mai mari probleme cu sănătatea, în special din cauza timpului capricios. Atenţie la cumpărături, la termenul de valabilitate, dacă pleci pe la magazine. Stelele spun c-ar fi bine să iei ceva vitamine cu minerale ca să compensezi rigorile toamnei în răcire. În general se mai face lumină şi pe strada ta şi ai sentimentul că, în fine, zările îţi sunt deschise şi că până la urmă viaţa, aşa cum este ea, este plină de farmec!
LEU Dimineaţa, o vorbă, un mesaj, sau o veste pe reţea iţi aduce o oportunitate, ceea ce îţi confirmă intuiţia. Seara este revelatoare pentru presupunerile tale. Rămâne doar să spui: am zis eu! Iţi poţi exercita liberul arbitru luând o decizie. Dar orice ai face, nu îţi place! Este ceea ce se numeşte o fundătură sentimentală sau profesională. Evită astazi orice lucru, vorba, fapta sau gest care pot avea o implicatie pe termen lung. Nu semna contracte, nu incheia intelegeri. Conjunctura îţi amplifică intuiţia, dar şi prilejuieşte nişte oferte tentante în domeniul activităţii tale. Evită împrumuturile de bani. La acest început de săptămână poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, chiar scurte deplasări. Trebuie să fii tolerant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o decepţie provocată de defecte de comunicare.
FECIOARĂ Contrar obiceiului, astăzi nu trebuie să dai mare importanţă detaliilor. Răspiră profund şi trăieşte viaţa din plin, pentru că primeşti o veste bună, care te ajută să-ţi regăseşti calmul. Conjunctura astrelor indică o întreaga telenovelă. Adică o zi amuzantă cu cu intrigi, comploturi şi lovituri de teatru, surprize şi ambuscade. Atenţie mare ce rol vrei sa joci! După profilul zodiacal ar trebui să iei rolul doctorului. Nu, nu al doctorului House, acela este prea dur pentru nevoia de armonie şi grijă faţă de alţii care te caracterizează. O zi bună şi productivă pentru Feciora sentimentală din tine. Iţi prieşte orice discuţie la o cafea, sau la un ceai şi faci planuri pentru viitor!
BALANŢĂ Caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide! Primeşti o veste sau te întalneşti pe neaşteptate cu cineva care-ţi povesteşte despre o cunoştiinţă comună, care te poate ajuta foarte mult! Planeta Venus, protectoarea zodiei, bine aspectată, îţi este favorabilă la bani – câştiguri mici, dar necesare. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Pentru nativii din ultima parte a zodiei, ziua de astăzi este favorabilă pentru călătorii scurte şi „prietenii de tren”. Activităţile sociale şi artistice sunt benefice pentru frumoasele native din zodia Cumpenei.
SCORPION Dimineaţa ai un prilej bun sa pui la punct unele probleme de serviciu, muncă, unde activezi. Sună-ţi prietenii, aşa, să vezi ce mai fac! Poţi afla veşti importante despre nunţi şi botezuri! Totuşi, astăzi magia relatiilor sociale este cam departe de modul tau direct de abordare. Vei avea caştig de cauză daca poţi adauga şi un zâmbet şi formula: “te rog frumos”! Cosmosul te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Încet-încet ca un copil care învaţă să meargă, te vei pune pe picioarele proprii în afacerea pe care o ai în gând. Încerci sentimente complexe şi nu este vorba doar de iubire şi pasiune.
SĂGETĂTOR Eşti foarte zâmbitor, dar pari şi puţin cam distrat. La început de săptămână ţi-ai propus o multime de scopuri de atins şi lucruri de facut. Timpul pare că nu mai ajunge, aşa că grăbeşte-te! De mai multă vreme doreai un grad mai mare de libertate materială pe care stelele te sprijina să-l obţii prin hărnicie şi cu puţin noroc. Poate este vorba de un câştig neaşteptat, poate o bursă în străinătate, poate un al doilea serviciu – ceea ce pe vremurile astea grele este un prilej de bucurie. Normalitatea este uneori plată. Chiar de astăzi, luni, început de săptămână de lucru, trebuie să insişti pe direcția intereselor tale.
CAPRICORN Începutul săptămânii îţi aduce noi întrebări, noi răspunsuri. Încerci, cu greutate, să-ţi găseşti drumul tău în viaţă, munceşti din greu, dar ai nevoie şi de… altceva! Eşti gata să-ţi respecţi promisiunile făcute şi cauţi serios mijloace şi oameni ca să te poţi ţine de cuvânt. Eşti pregătit moral şi material pentru schimbările care se profilează. Cu zodia slab aspectată, fie te plictiseşti teribil, fie te enerveza lipsa evenimentelor notabile şi mediocritatea relaţiilor tale. Astăzi nu trebuie să cheltuieşti nimic. Pagubă curată. Mai bine aruncă cu banii pe fereastră sau taie cardul cu foarfeca, este acelaşi lucru. Totuşi, viaţa pare frumoasă. Nu se întâmplă nimic, deci nu se întâmplă nimic rău!
VĂRSĂTOR Eroarea este omenească. Dacă ai greşit cu ceva, ai uitat, sau nu ai făcut, cere-ţi scuze şi îndreaptă lucrurile. Aşa te poţi bucura de bun renume şi de preţuirea şi suportul celor dragi! O zi care se anunţă tonică. Profită ca să ceri ceea ce ţi se cuvine, să obţii ceea ce ai dreptul. Impresia de greutate pe care o ai poate trece prin mişcare, sport şi eliminarea toxinelor. Nimic din ce a fost nu mai este! Dar amintirea lucrurilor bine făcute şi a trăirilor puternice nu te părăseşte. Pentru tine familia este mereu importantă, trecutul te sprijină şi te motivează. Este vremea muzeelor şi a volumelor prăfuite, a anticariatelor şi a descoperirilor. Pentru că aceste locuri conţin adevăratele valori, verificate de istorie şi în această lume nesigură zodia ta are nevoie de repere sigure, solide.
PEŞTI Raporturi foarte bune cu semnele de pământ şi aer, dar atenţie la posibilele interpretari greşite făcute de semnele de foc şi apă. Sănătatea este bună şi nici banii nu te îngrijorează! Pe seară, relaxează-te! Amână tot, mai ales daca privesc serviciul, relatiile de parteneriat in afaceri. Un umanism naiv si bunatatea caracteristice zodiei te fac vulnerabil la santajul sentimental paracticat de una dintre realatiile tale. O schimbare este necesară, dar nu trebuie să te grăbeşti. Timpul rezolvă toate neplăcerile. Mult entuziasm şi o privire mai sportivă asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile ei. În privinţa legăturilor romantice în această perioadă trebuie doar să alegi. Poţi să o faci şi cu ochii închişi! Tot aia este...