Editura Evenimentul si Capital

15 elevi francezi vizitează Bucureştiul

14-04/vizita-francezi-02-465x390
Autor: | | 3 Comentarii | 357 Vizualizari

Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, sprijină parteneriatul şcolar încheiat între Liceul Teoretic « Marin Preda » din Sectorul 6 şi Collège « Eugène Delacroix » din Draveil, Franţa.

Proiectul presupune schimbul de experienţă între cele două unităţi de învăţământ, precum şi descoperirea culturală, lingvistică şi istorică a celor două ţări implicate.

Astfel, 15 elevi şi trei profesori francezi vizitează România în perioada 28 aprilie – 4 mai 2014. Însoţiţi de gazde, aceştia vor participa la excursii şi vor vizita muzeele din Capitală, obiectivele turistice reprezentative şi vor descoperi frumuseţea « Micului Paris ». Urmând cursul parteneriatului de schimb şcolar francez-român, în perioada 22 – 29 iunie 2014, urmează ca 11 elevi români să viziteze localitatea Draveil din Franţa.

« Dincolo de cunoştinţele pe care le dobândesc în cadrul cursurilor, este important ca elevii să participe la activităţi extracuriculare, care să le dezvolte orizontul cultural, în spiritul identităţii europene comune.

Schimbul de experienţă între unităţile de învăţământ din România şi Franţa vizează redescoperirea istorică şi culturală, esenţială în formarea şi educaţia elevilor , precum şi promovarea principiilor europene», a declarat Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Dragnea si Dancila, o noua CONFRUNTARE! Surpriza! Care e marul discordiei acum

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro

Zăpada

38,00Lei

Fasoaica

15,00Lei

Pasa Lunga

24,00Lei

libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI