Toate statele membre UE ar putea să ofere câte 1% din PIB pentru stimularea economiei, conform unui proiect-mamut al Comisiei Europene (CE), care va pune la bătaie la rândul său o parte din fonduri, potrivit "Der Spiegel".
Un purtător de cuvânt al guvernului german a anunţat ieri sprijinul Berlinului pentru planul în valoare de 130 de miliarde de euro, care vizează măsuri fiscale şi investiţii în infrastructură.
Oficialii de la Bruxelles au evitat să comenteze detaliile, dar surse citate de presa germană au arătat că proiectul ar putea fi adoptat de CE săptămâna viitoare şi examinat de liderii UE la Consiliul European de pe 10 decembrie. Principala problemă este cooptarea statelor membre în efortul de finanţare, în condiţiile în care unele capitale ar putea fi nevoite să împrumute banii necesari.
În vreme ce măsurile vor fi coordonate, deciziile privind cheltuielile vor rămâne în principal la mâna statelor membre. Oficialii germani, care au anunţat deja un plan de stimulare a economiei la nivel naţional, au sugerat că sumele folosite pentru finanţarea acestuia vor fi scăzute din contribuţia Germaniei la planul european. Premierul român, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat la rândul său, în urmă cu o săptămână, un plan de stimulare a economiei, pe următorii patru ani, în valoare de 10 miliarde de euro.