Secretarul de stat Nicolae Nasta a primit miercuri, 13 decembrie, la sediul M.Ap.N., o delegație de jurnaliști din Republica Moldova care efectuează, în perioada 10-16 decembrie, o vizită de documentare în țara noastră
Nicolae Nasta a salutat, în numele Ministerului Apărării Naționale, deschiderea, la Chișinău, a Biroului de Legatură al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord în Republica Moldova, ceea ce va contribui, în opinia sa: „la consolidarea în continuare a dialogului politic și a cooperării practice cu NATO, fără însă a aduce atingere principiului neutralității constituționale a Republicii Moldova”. De asemenea, a precizat că România susține parcursul european al Republicii Moldova și colaborarea cu Alianța Nord-Atlantică. „Activitatea de astăzi contribuie la punerea în valoare a parteneriatului bilateral, unul deosebit de important pentru noi”, a concluzionat secretarul de stat.
Vizita celor treisprezece jurnaliști din Republica Moldova se desfășoară la inițiativa Centrului de Informare și Documentare privind NATO de la Chișinău. Programul cuprinde vizitarea unor unități militare reprezentative pentru toate categoriile de forțe ale Armatei, precum și prezentarea unor instituții militare de învățământ.De asemenea, reprezentanții mass-media din Republica Moldova vor participa la masa rotundă cu tema „Reflectarea în mass-media a tematicii militare naționale și NATO”, alături de reprezentanți din presa civilă și militară românească și de cei ai Diviziei de Diplomație Publică a NATO, Ministerului Afacerilor Externe, Universității Naționale de Apărare „Carol I” și Universității București.