O instanță din Moscova a condamnat la închisoare un număr de 12 ”parapsihologi” , condamnările variind de la 7 la 16 ani, sub acuzația de fraudă foscală și înșelăciune. Daunele depășesc 75 de milioane de ruble (1,2 milioane de dolari), a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Procurorului General al Rusiei.
Totalul pagubelor materiale suferite de 152 de clienți din diferite regiuni ale Rusiei a depășit 1,2 milioane de dolari. "Tribunalul Regional din Kuzminki, regiunea Moscova, a dat verdictul ”vinovat” într-un dosar penal instrumentat împotriva organizatorilor și membrilor unui grup al cărui membri locuiau în diferite regiuni din Rusia, cu vârste între 25 și 54 de ani", conform informațiilor de pe site-ul Biroului Procurorului General al Rusiei. Potrivit Procuraturii Generale rude , cele 12 persoane sunt membre ale unei comunități de parapsihologi, în perioada septembrie 2011 și octombrie 2013. Pentru a atrage clienții, aceștia și-au făcut reclamă la diverse canale de televiziune, dându-și numerele de telefon, iar operatorii convingeau potențialii clienți să plătească pentru o serie de ritualuri parapsihologice. Totalul pagubelor materiale aduse celor 152 de clienți din diferite regiuni ale Rusiei depășește 75 de milioane de ruble. Pseudo-paranormalii au fost condamnați sub acuzația de înființare a unui grup infracțional și de fraudă majoră comisă de un grup organizat.(TASS)